DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Șefa din Teleorman care a recunoscut tot, în fața instanței: 'Mi s-a cerut să fac şi am făcut. Răsuflu uşurată, după 7 ani de coşmar'

Inquam Photos / Octav Ganea
dragnea gest

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit luni, pentru 27 mai, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care este judecat liderul PSD, Liviu Dragnea.

La ultimul termen al procesului, care s-a desfăşurat luni, reprezentantul DNA a cerut ca Dragnea să fie condamnat şi pentru instigare la fals intelectual, iar pedepsele aplicate acestuia să fie orientate spre mediu şi nu spre minim, aşa cum a apreciat instanţa de fond, informează agerpres.ro.

Citește și: PSD aruncă bomba! Ce plănuiește alianța USR-PLUS să facă pe 26 mai

Floarea Alesu, fost director executiv al DGASPC Teleorman, le-a spus, luni, judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la ultimul termen al apelului din dosarul în care este judecat şi liderul PSD, Liviu Dragnea, că răsuflă uşurată "după 7 ani de coşmar".

"Pot să spun că pot să răsuflu uşurată după 7 ani de coşmar, în care mi-am sacrificat cariera profesională. Am recunoscut faptele încă din momentul în care am aflat că cele două angajate nu veneau la serviciu. Ce puteam să fac? Atunci nu puteam să fac altceva. Ce s-a spus în instanţă m-a surprins ca specialist. Cum poţi să spui că eşti pe o funcţie de conducere şi nu ai atribuţii? Cum s-a putut spune că eu ca director nu am discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean? Cum? Vă imaginaţi că le păstrăm pe funcţii? Ce avantaje aş fi avut eu? De ce credeţi că am chemat-o pe Anisa Niculina Stoica şi nu am chemat-o şi pe Adriana Botorogeanu. Sunt pensionară, mi-am ratat cariera. Sunt singura care nu mai lucrează în instituţie. Nu a fost simplu să conduc o instituţie cu un salariu de 2.000 lei. Trebuia să ştiu tot. Erau comisii pentru cercetare disciplinară. Mi s-a cerut să fac şi am făcut. Îmi pare rău de cariera mea. Am muncit şi am vrut să demonstrez copilului meu, să îi demonstrez să fie mândră de mine", a declarat Floarea Alesu, în ultimul cuvânt în faţa instanţei.

Citește și: Ce avere avea, de fapt, Florian Walter, cunoscutul afacerist care a murit duminică seara

La ultimul termen al procesului, doar o parte dintre inculpaţi au fost prezenţi în sala de judecată, Liviu Dragnea numărându-se printre cei care au lipsit.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat, luni, judecarea apelului din dosarului angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

Citește și: CCR a luat decizia- Lovitură primită de Klaus Iohannis

Procurorii anticorupţie susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, ar fi procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate - Adrianei Botorogeanu şi Anisei Niculina Stoica.

Potrivit DNA, cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.

Citește și: Ministerul Finanţelor Publice face un nou împrumut! Despre ce sumă colosală este vorba

DNA mai susţine că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Citește și: PSD aruncă bomba! Ce plănuiește alianța USR-PLUS să facă pe 26 mai

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit luni, pentru 27 mai, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Citește și: Ce avere avea, de fapt, Florian Walter, cunoscutul afacerist care a murit duminică seara .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.