Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful GUR rămâne ferm pe poziție: 'Vom ajunge la granițele administrative ale Ucrainei din 1991' / Ce spune despre sfârșitul războiului

Krylo Budanov

Şeful Direcției Principale de Informații (GUR) din Ministerul Apărării de la Kiev, Kirilo Budanov, a declarat că poziția Ucrainei rămâne neschimbată - forțele ucrainene vor ajunge la granițele administrative ale țării recunoscute la nivel internaţional. Cu toate acestea, a subliniat oficialul, "numai Dumnezeu poate garanta că acest lucru se va întâmpla în acest an".

"Poziția noastră este neschimbată - oricum, vom ajunge la granițele administrative ale Ucrainei din 1991. Prin urmare, vom face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple în acest an" - a afirmat șeful GUR, conform Rador.

Întrebat dacă afirmaţiile sale reprezintă o garanție a eliberării complete a Ucrainei de sub ocupaţie rusă înainte de sfârșitul anului, Budanov a remarcat că, "în astfel de chestiuni, numai Dumnezeu poate da astfel de garanții".

Amintim că, în ultima lună, apărătorii ucraineni au început operațiuni ofensive în mai multe direcții ale frontului. Potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, invadatorii își concentrează principalele eforturi asupra direcțiilor Liman, Bahmut și Mariinska, unde luptele grele sunt în plină desfăşurare.

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a declarat recent că ofensiva soldaților Kievului decurge conform planului. "O sarcina importantă pentru Forțele Armate ale Ucrainei este distrugerea forțelor inamice - trupe, echipamente și posturi de comandă. Totodată, din punct de vedere al eficacității, contraofensiva decurge conform planului" - a asigurat Maliar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.