DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Șeful RAAPPS a fost REȚINUT

Directorul Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Gabriel Surdu, a fost reținut de Direcţia Naţională Anticorupţie. El va fi dus mâine în fața judecătorilor cu mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Vezi şi: Percheziţii DNA în Bucureşti şi Prahova. Șeful RAAPPS vizat

Directorul RA-APPS este cercetat pentru că, în vara anului 2013, i-ar fi cerut preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, să-i faciliteze obţinerea unor contracte de lucrări pentru SC Construct Co Group SRL, firmă pe care o conducea prin intermediar.

Citește și: Şeful RAAPPS cerea contracte de la un preşedinte de consiliu judeţean (surse)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, miercuri, patru percheziţii în Bucureşti şi Prahova, la sediul RA-APPS, la o firmă şi la locuinţele unor persoane suspectate de fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2013-2014.

Surse judiciare au declarat, pentru stiripesurse.ro, că şeful RA-APPS, Georgian Gabriel Surdu, este suspectat că, în vara anului 2013, i-ar fi cerut președintelui Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent suspendat din funcţie, să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări în județul Buzău pentru SC Construct CO Group SRL, firmă pe care o conducea printr-un intermediar.

Cristinel Bîgiu ar fi fost de acord cu cererea lui Gabriel Surdu și l-ar fi sprijinit să obțină un contract de lucrări pentru SC Construct Co Group SRL, în comuna Ghergheasa, în schimbul intervenției sale pe lângă primarul localității buzoiene fiind solicitat 8% din valoarea contractului, au precizat sursele citate.

În acest sens, Bîgiu l-ar fi prezentat pe Horaţiu Daniel Vidan Popa primarului localităţii Ghergheasa, iar în 21 mai 2014, între Primăria Ghergheasa şi SC Construct Co Group SRL administrată de Vidan, a fost încheiat contractul de lucrări de proiectare şi execuţie privind "Modernizare drumuri de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, judeţul Buzău", în valoare de 48.678.773,89 lei, respectiv aproape 11 milioane de euro.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013 - 2014.

Surse judiciare au declarat, pentru stiripesurse.ro, că în acest dosar au fost făcute percheziţii la RA-APPS şi la sediul SC Construct Co Group SRL, în spațiul de lucru, la biroul unde își desfășoară activitatea Horaţiu Daniel Vidan Popa, ambele din Sectorul

De asemenea, anchetatorii au percheziţionat un imobilul din Sectorul 5, unde locuiește Vidan Popa, fără forme legale, precum şi un imobil din orașul Breaza, judeţul Prahova, unde domiciliază Adrian Oancea.

Şeful RA-APPS şi celelalte persoane vizate în dosar vor fi audiate la DNA, au precizat sursele citate.

Cristinel Bîgiu, care a fost prefect din ianuarie 2005 până în mai 2007, apoi senator, în mandatul 2008-2012, a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, în decembrie 2014, după ce a fost arestat preventiv pentru luare de mită.

În februarie 2015, Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi conflict de interese în formă continuată şi pentru tentativă de spălare a banilor, iar finul său, Florin Colgiu, pentru complicitate la aceste infracţiuni. În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în perioada noiembrie 2013 - decembrie 2014, Cristinel Bîgiu a cerut, iar în zilele de 20 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2014 a primit sumele de 45.000 lei, respectiv 50.000 lei, prin intermediari, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, respectiv aprobarea atribuirii către firma Asociaţia pentru Dezvoltare, Inovaţie, Cultură şi Antreprenoriat (ADICA) Călăraşi, prin procedură directă, a două contracte, precum şi aprobarea plăţilor aferente, după recepţionarea lucrărilor. Cele două contracte vizau elaborarea primelor două componente ale "Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău 2014-2020".

Numele lui Cristinel Bîgiu apare şi în dosarul în care fostul ministru al Internelor Cristian David este acuzat că ar fi luat mită 500.000 de euro pentru intervenţii în favoarea unei persoane care revendica un teren.

Potrivit procurorilor, în 2007, Cristian David ar fi intervenit la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.