Ștefan Radu Oprea, șeful Secretariatului General al Guvernului (SGG), a comentat, într-o postare pe Facebook, avalanșa de CV-uri trimise la Ministerul Economiei pentru posturile de la stat, acolo unde fotoliul este ocupat de Radu Miruță (USR).
"România are o problemă: cele 1000 de cv-uri de la USR.
600 sunt deja la Ministerul Economiei, așa că pot înțelege presiunea de pe umerii conducerii ministerului care trebuie să-și încalce toate "principiile" clamate până acum și să satisfacă mulțimea usr-istă avidă de funcții.
Dar lăsând gluma la o parte haideți să vedem realitatea despre guvernanța corporativă.
Spiritul legii este ca politicul să nu mai poată interveni abrupt în procesul de selecție sau în activitatea decizională de zi cu zi a unei companii. Adică, conform principiilor OCDE, companiile de stat să activeze în piață ca oricare companie cu capital privat.
Ce mai spune Radu Oprea
Ori tocmai acest lucru îl deranjează astăzi pe ministrul usr-ist, că litera legii interzice politizarea și numirea la bunul plac al unui decident politic, fie el și ministrul de resort, a conducerilor companiilor.
Dar misiunea rămâne misiune, trebuie numiți în funcții cei mai buni managerii ai țării, cei cu "diplomă" de la USR. Acest lucru de altfel a început.
Dar cel mai grav este faptul că pentru a atinge această țintă USR-ului nu-i pasă de nimic, nici de faptul că legea este un obiectiv îndeplinit deja în PNRR, sau că am obținut aprobarea OCDE pe capitolul guvernanță corporativă. Această lege s-a născut din dialogul cu CE și OCDE, iar OCDE a fost consultantul României printr-o achiziție făcută direct la Bruxelles de către Comisie. Există documentat tot acest dialog, cu toți pașii prin care s-a născut AMEPIP și Legea. Documentele pot fi puse la dispoziția celor interesați de adevăr și de buna guvernare a României. Însă tare mi-e teamă că nu acesta este interesul ministrului USR", scrie Radu Oprea.
Comentează