Egipt: Prăbuşirea unei tribune la o sală de sport a rănit cel puţin 27 de persoane

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 25-12-2022

Actualizat: 25-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Operation World

Cel puţin 27 de persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o parte a unei tribune s-a prăbuşit, la o sală de sport la sud de Cairo, în tipul unui meci de baschet, potrivit Ministerului Egiptean al Sănătăţii, citat de AFP.

O parte din tribunele Sălii Hassan Mostafa, situată în suburbia 6 octombrie, s-au prăbuşit, rănind 27 de persoane, dintre care unele au suferit fracturi, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Hossam Abdel Ghaffar, conform news.ro. El a spus că „cei mai mulţi au suferit de răni care nu pun viaţa în pericol”.

Federaţia Egipteană de Baschet a decis să întrerupă meciul dintre echipele Al Ahly şi Al Ittihad. Peste 20 de ambulanţe au fost trimise la faţa locului pentru a evacua răniţii la spitale, a adăugat ministerul.

Sala Hassan Mostafa a fost deschisă în urmă cu doi ani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri