Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Egiptul se bucură de un comerţ înfloritor cu iasomie: 20 de tone de flori sunt culese zilnic

Operation World
Egipt harta

Regiunea Gharbiya din Egipt este în plină perioadă de recoltare a iasomiei, uleiurile aromate extrase de aici pentru a fi transformate în parfum reprezentând jumătate din oferta mondială, transmite AFP.

În Egipt, peste 90% din câmpurile cu iasomie sunt în regiunea Gharbiya, alimentată de apele bogate ale Nilului, cu puţin înainte ca fluviul să se verse în Marea Mediterană, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Alina Mungiu Pippidi trage semnalul de alarmă: Klaus Iohannis și pericolul dictaturii în România

"Recoltăm iasomie încă de când eram copii. Culesul se face între miezul nopţii şi orele opt sau nouă dimineaţa", spune Eman Mehanna, cu un coş umplut cu flori albe în braţele sale.

Este o muncă dură, dar un culegător experimentat poate strânge până la cinci kilograme de petale pe zi. Recoltatul anual al florilor de iasomie se derulează între lunile iulie şi noiembrie, pe timpul nopţii atunci când florile sunt complet deschise.

Dimineaţa, culegătorii îşi descarcă coşurile în lăzi care sunt încărcate în camioane şi duse spre procesare la uzina Fakhry. Această uzină procesează aproximativ 70% din producţia de flori din regiunea Gharbiya şi produce aproape trei tone de extras aromatic pe an, adică mai mult de jumătate din cele cinci tone produse în mod normal de Egipt în fiecare an, spune managerul Badr Atef.

Citește și: Vești proaste de la meteorologi - se schimbă vremea: ploi în 29 de județe

"Aceasta este prima uzină de uleiuri esenţiale înfiinţată în Egipt", după ce fondatorul Ahmed Fakhry a decis să introducă cultura iasomiei în anii 1960 la revenirea sa de la studii la Grasse (sudul Franţei), capitala franceză a parfumurilor, a precizat Atef.

La uzina Fakhry florile delicate de iasomie sunt comprimate şi tocate într-o pastă grosieră, din care este extras uleiul esenţial prin distilare. Acest ulei este destinat în întregime exportului fiind apreciat de parfumieri şi industria cosmetică.

"În prezent, 20 de tone de flori de iasomie sunt culese zilnic în Egipt", susţine Badr Atef care estimează că aproximativ 400 de hectare cu iasomie sunt plantate în regiunea Gharbiya.

Însă concurenţii din India practică preţuri derizorii care obligă producătorii egipteni să reducă la rândul lor preţurile, în pofida calităţii superioare a producţiei lor, spune Atef. Un alt motiv de îngrijorare pentru cultivatorii din Gharbiya este irigaţia, iasomia având nevoie o cantitate mare de apă. "Fiecare feddan (0,4 hectare) este irigat de trei ori pe lună cu 450 până la 500 de metri cubi de apă", explică Moataz Abdel Fattah, care lucrează de 34 de ani la uzina Fakhri. Această apă este scoasă din Nilul vecin, al cărui debit este ameninţat de construcţia în amonte, în Etiopia, a celui mai mare baraj hidroelectric din Africa.

Egiptul şi India, ţări ale căror producţii sunt echivalente, sunt responsabile pentru aproape 95% din producţia mondială de extract de iasomie pentru parfumuri, potrivit Federaţiei Internaţionale a Uleiurilor Esenţiale şi a Afacerilor cu Arome (IFEAT). Aceeaşi federaţie estimează că, anual, comerţul cu iasomie aduce Egiptului aproximativ 6,5 milioane de dolari şi oferă o sursă de venit pentru 50.000 de persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.