Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elena Hărătău, deputat PNL: 'Parlamentul trebuie să transforme Ziua Învăţătorului într-o zi a mobilizării generale'

bbci.co.uk
profesor profesoara scoala cursuri educatie elevi

Parlamentul trebuie să transforme Ziua Învăţătorului într-o zi a mobilizării generale pentru îmbunătăţirea condiţiilor din şcolile româneşti, a declarat luni deputatul PNL Elena Hărătău, într-un mesaj adresat în plenul Camerei Deputaţilor cu prilejul Zilei Învăţătorului.

"Ziua de 5 iunie are o semnificaţie specială pentru învăţământul românesc, fiind ziua în care sunt aniversaţi îndrumătorii copiilor în procesul complex al educaţiei şi formării pentru fiecare dintre cei mai mici care au păşit pentru prima dată pe porţile şcolii. (...) Prima întâlnire cu domnul sau doamna învăţător va rămâne o întâlnire de neuitat", a afirmat deputata, potrivit agerpres.ro.

Potrivit acesteia, ziua de 5 iunie este o zi importantă şi pentru autorităţi, de la cele locale, obligate să asigure condiţiile optime pentru buna desfăşurare învăţământului, până la responsabilii din domeniul Educaţiei şi nu în ultimul rând la parlamentari, "care au datoria de onoare de a se implica în susţinerea desfăşurării învăţământului" şi a dezvoltării armonioase a copiilor.

"Este necesar să transformăm această zi în una de analiză, în care să iniţiem strategii coerente referitoare la ceea ce mai avem de făcut în sistemul educaţional - mă refer îndeosebi la elevii proveniţi din familii cu venituri reduse (...), dar şi la cei aflaţi la distante mari de unităţile de învăţământ. (...) Îmi exprim încrederea că vom găsi resursele financiare necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei generale a educaţiei naţionale, inclusiv prin accesarea de fonduri europene pentru modernizarea şcolilor şi creşterea gradului de participare a elevilor la procesul educaţional", a adăugat Elena Hărătău.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.