După ce a pierdut sprijinul oficial al USR în plină campanie electorală, Elena Lasconi își îndreaptă atenția asupra contracandidatului său la prezidențiale: Victor Ponta. Într-o postare acidă pe Facebook, Lasconi îl acuză pe fostul premier că ar fi pus interesele Serbiei înaintea celor ale României în timpul inundațiilor din 2014, într-un gest pe care îl descrie drept „trădare”.
„Victor Ponta trebuie să explice public de ce a pus Serbia înaintea României. Țineți minte cum i-a pus Ponta pe jandarmi la inundații să-l care cu barca, cum singurul apelativ găsit pentru un ministru femeie a fost „Fă”? Uite că nu asta era cel mai grav. Aflăm acum, chiar din gura domniei sale, că pentru a câștiga ceva personal - cetățenia sârbă - a inundat cu bună știință România ca să salveze Belgradul. Un astfel de om credeți că va apăra România în situații dificile? Pare că nu poate pune pe primul loc țara, dacă nu are el ceva de luat din asta. În plus, dacă mai avem instituții care își fac treaba în țara asta, fără comandă politică, întreb și eu: s-a autosesizat cineva legat de această declarație foarte gravă? Au procurorii ceva de zis despre felul în care, discreționar, un premier a tratat interesul României? Cu la fel de multă lejeritate povestește cum, de fapt, primarii PSD îl susțin în această campanie. Mare independent! România merită mai mult, merită oameni onești care să conducă. Victor Ponta nu este unul dintre ei. A avut șansa să arate ce poate când a fost la conducerea PSD și a guvernului. Ne-a arătat cât de mic este. Eu am curaj să fac dreptate!”, scrie Elena Lasconi pe Facebook.
Cum a izbucnit scandalul în jurul lui Victor Ponta
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, cu sloganul „România pe primul loc”, a spus miercuri, într-un podcast moderat de Robert Turcescu, că are cetățenia sârbă pentru că în 2014 i-a „ajutat cu o chestie extraordinară”. El susține că atunci a dat „ordin peste structurile românești să deschidă valea de la Porțile de Fier”, ca să nu se inunde Belgradul.
„Mi-au dat-o pentru că i-am ajutat cu o chestie extraordinară, pe care o să o scriu în cartea mea de memorii. În timpul inundațiilor, am dat eu ordin peste structurile românești să deschidă valea de la Porțile de Fier și-n felul ăsta nu s-a inundat Belgradul. S-a inundat doar o suburbie, dar dacă nu deschideam Porțile de Fier, se inunda Belgradul”, a spus Victor Ponta.
Întrebat de ce autoritățile din România nu voiau să deschidă valea de la Porțile de Fier, Victor Ponta a spus că „pentru că se inunda partea românească”.
„Și s-a inundat. Dar am vorbit cu ISU (n.red.: inspectoratele pentru situații de urgență), am mutat oamenii, am dat despăgubiri repede. N-ați aflat nimic voi, presa”, a detaliat Ponta.
Victor Ponta este convins că atunci a luat decizia corectă, de a salva Belgradul de la inundații. „Băi, e Belgradul! E Belgradul unde Iancu de Hunedoara l-a bătut pe Mahomed Cuceritorul! Cum să zic, da, mă, inundați Belgradul ca să salvăm cetatea lui Dinescu? Crama lui Dinescu… Lasă că s-a refăcut crama, e foarte bună. Cam așa fost”, a explicat candidatul la prezidențiale.
El a spus că după acel episod președintele sârb i-a acordat cetățenia, iar Parlamentul a aprobat decizia: „Mă gândeam că nu mai fac politică. Îmi place Belgradul și-mi place Serbia foarte tare”.































Comentează