Elev prins în timp ce bea vin în curtea școlii, la Târgu Jiu
Un elev de clasa a 12-a a fost prins de polițiștii locali din Târgu Jiu în timp ce bea vin în curtea școlii, anunță Mediafax.
Poliția Locală Târgu Jiu a anunțat miercuri că un elev de clasa a XII-a a fost prins în timp ce consuma băuturi alcoolice chiar în incinta unității de învățământ.
Acesta a fost amendat în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991.
De asemenea, polițiștii locali l-au dus pe elevul de 18 ani la cancelaria liceului și au informat conducerea unității școlare în legătură cu aspectele constatate.
„Băiatul avea absență în catalog la ora la care a fost găsit în curtea școlii și avea două sticle de vin asupra lui, una dintre ele fiind neîncepută”, a transmis Poliția Locală.
Comentează