Succes internațional notabil - elevii români au creat un modul agricol în condiții extratereste, dar nu reușesc să strângă bani pentru a arăta lumii asta

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 08-02-2025 13:26

Actualizat: 08-02-2025 15:26

Article thumbnail

Sursă foto: The National Space Society

Deși statul roman alocă și anul acesta doar 3,04% din PIB pentru Educație și sub 0,2% din PIB pentru Cercetare, elevii români își demonstrează încă o dată capacitatea de inovare și excelența prin rezultatele extraordinare obținute la Concursul de Design Spațial ”Live in a Healthy Space”, organizat de National Space Society din Statele Unite. Cu toate acestea, nu au destui bani să meargă la International Space Development 2025 din 19-22 iunie în Orlando (Florida) pentru a-și demonstra încă o dată valoarea și a pune România pe hartă în acest domeniu.

content-image

Desfășurat în perioada 15 septembrie – 30 noiembrie 2024, având peste 9.000 de participanți din 11 țări, ediția 2024 adresată elevilor de gimnaziu și liceu (cu vârste între 12 și 18 ani) și-a propus proiectarea unui modul agricol (sau o zonă agricolă) pe o stație spațială, pe Marte sau pe Lună, scopul proiectelor participante la acest concurs fiind cercetarea și stabilirea structurilor necesare pentru a produce alimente pentru o nutriție adecvată și diete pentru oamenii care trăiesc în spațiu.

Printre cele 1.641 de lucrări înscrise, elevii români au reușit să se facă remarcați prin contribuțiile lor inovatoare

Echipele formate din elevi de la Colegiile Naționale Sfântul Sava din București, Mircea cel Bătrân din Constanța, Andrei Șaguna din Brașov,  Ion Luca Caragiale din București, precum și Liceul Teoretic Traian și Liceul Internațional de Informatică, ambele din Constanța, au obținut premii semnificative, cu proiecte care au impresionat juriul internațional.

Astfel, echipa formată din Butnariu Nectaria Laura și Mihet Bogdan a câștigat premiul I la clasa a XI-a cu proiectul Cultivating Healthy Life Beyond Earth (Cultivarea unei vieți sănătoase dincolo de Pământ ), evidențiind potențialul agriculturii sustenabile în condiții extraterestre. Alte două premii I au fost câștigate de echipele formate din Ariasu Robert, Burtea Ana-Irina, Draghicescu Daria-Maria, Ionescu Irina-Maria, Strejan Raluca-Maria, clasa a X-a de la Colegiului Național Sf. Sava din București cu proiectul Alter Eden (Un alt Rai) și din Abibula-Memet Alice, Lungan Ana-Maria, Matanie Robert, Mocanu Dragos-Andrei, Stoica Andre, Suliman Emyne, Tita-Calin Ion, Vuap Hevinuur Acelya, elevi în clasa a X-a la Liceul Teoretic Traian, Constanta, Romania, cu proiectul Martian Roots (Rădăcini marțiene).

Echipele formate din elevi români au câștigat și 3 Premii II astfel: Stefan Dan, Teodora Dogarescu, Eduard Grigore, Amir-Enes Memet, Luca-Alexandru Siret, Matei-Tudor Zevri, clasa a XI-a la Colegiul Național Mircea cel Bătrân și Liceul Internațional de Informatică din Constanța,  cu proiectul G-Shift, Alexandra Fekete, Maria Parvu, Oana Tancau, Teodora Trifescu, elevi în clasa a X-a la Colegiul Național Andrei Laguna din Brașov,  cu proiectul ChloroBloom, și Maria Mocanu, Laura-Daniela Chiscaru, Miruna-Cristina Dumitru, Miruna-Ioana Sai, elevi tot în clasa a X-a la Colegiul Național Sfântul Sava din București,  cu proiectul EcoNest.

Totodată, elevii români au câștigat trei Premii III, clasa a a XII-a, elevii Aldea Dragos Andrei, Barus Annamaria, Buteica Rares George, Chiciudean Andrei, Neagoe Ema, Padurariu Tudor Andrei, Stancescu Victor Gabriel, Stancioiu Ana, Stoica Sara de la Colegiul Național Andrei Șaguna din Brașov,  cu proiectul Starheim și clasa a XI-a, elevii Sergiu Severian Neagoe, Horia Andrei Neagu de la Colegiul Național Sfântul Sava din București, cu proiectul (Cr)Ops, și elevii Baiculescu Ioana, Cojocaru Vlad, Negoita Ana, Papaiani Andrei, Petrescu Alin, Stoica Matei, Tudor Sebastian de la Colegiul Național Ion Luca Caragiale din București, cu proiectul Demetra VII.

Trei Mențiuni de Onoare au fost obținute de elevii claselor a XI-a și a X-a de la Colegiul Național Sfântul Sava din București, echipa formată din Crainic Theodor Mihai, Daraban Vlad Ioan, Ivana Ioan Nectarie, Maxim Leonard Adrian, cu proiectul Stația Demeter, Lungu Razvan-Tudor; Unchiasu Victor-Alexandru; Serban Lara-Isabella, Turcan Eric-Octavian, Colegiul Național I L Caragiale din București,  cu proiectul Arkadia-10 și Rares Dunca, Rares Nancu, Radu Dinu de la Colegiile Naționale Sfântul Sava, IL Caragiale și AD Xenopol  din București cu proiectul Ceres.

Rezultatele obținute demonstrează că, în ciuda provocărilor legate de subfinanțare, de lipsa unei viziuni strategice, inclusiv asupra modernizării curriculumului și adaptării sale la cerințele actuale, elevii români sunt pregătiți să abordeze probleme complexe, cum ar fi sustenabilitatea și dezvoltarea tehnologică.

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri