DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Elisabeta Lipă continuă 'războiul' cu Cătălin Drulă: 'Nu sunt o laşă să fiu prima care părăsesc nava'

ziuanews.ro
elisabeta lipa

Elisabeta Lipă, președinta Federației române de Canotaj, a comentat la Antena3 modul în care autorităţile nu au i-au răspuns nici la telefon, nici la mesaje, atunci când a încercat să îi ceară sprijin pentru antrenamentele canotorilor. Aceasta a subliniat că şi-a propus să readucă România la gloria la care a fost odată.

Canotorii au revenit, duminică, în țară cu trei medalii câștigate: aur la dublu vâsle feminin și două medalii de argint la patru rame fără cârmaci masculin și la dublu rame masculin.

Elisabeta Lipă, președinta Federației române de Canotaj a explicat problemele cu care se confruntă federația şi eforturile pe care le-a depus pentru a le da încredere sportivilor să-şi atingă potențialul maxim, chiar dacă autorităţile nu au dat niciun semn se susținere atunci când federația a cerut ajutor.

„Este o generație extraordinară, o generație foarte motivată, o generație care își dorește și se dăruiește. Normal că nu este ușor să ajungi la performanța asta. Eu ca președinte am plecat la drum când am preluat președinția o sportivă rămasă din barca 8+1 medaliată la Beijing și un lot de băieți inexistent. Eu care la rândul meu am participat la Barcelona '92 când băieții erau la bătaie la medalii cu noi fetele. După care totul s-a şters, s-a pierdut pe traseu și am ajuns că nu mai aveam niciun loc de băieți. Normal că nu am putut să accept lucrul ăsta că toată lumea mă încuraja că trebuie să accept că România nu va mai fi unde a mai fost. Cel mai mult după Jocurile Olimpice de la Londra când noi nu am cucerit nicio medalie. Nu am putut să accept acest lucru și nu am cum să accept, dacă am câștigat atâtea medalii și știu ce înseamnă. Am stat și m-am gândit că nu am decât două variante: ori plec, părăsesc această o corabie, dar nu sunt o laşă să fiu prima care părăsesc nava, ori fac tot ceea ce îmi stă mie îmi putință ca să revenim acolo unde am fost odată. Este extrem de greu. Ne luptăm cu mentalități, ne luptăm cu toată lumea practic în ziua de astăzi, pentru că este foarte greu. Iată că în tot acest tablou care nu ne ajută pe noi, sportul în niciun fel, am reușit această performanță, grație acestor copii minunați. Am umblat în primul și în primul rând la mentalitatea acestor sportivi dându-le încredere în ei. Asta a făcut acest antrenor italian pe care noi îl avem acum care, aș putea să spun, că este mai mult român decât italian. Le-a dat această încredere și s-a creat așa o legătură frumoasă de familie între sportivi, colectiv tehnic, antrenor și tot colectivul de antrenori încât pot să spun cu mâna pe inimă că aceste medalii nu au venit așa întâmplător. Aceste medalii a venit muncite de o echipă mare, o echipă cu care nicio federație nu se poate lăuda sau nu poate spune că are spatele unui sportiv în colectiv tehnică atât de performant cum avem noi. Avem de la medici, asistenți, maseori,  kinetoterapeuți, osteopaţi și tot ce ne trebuie pentru performanță", a spus Elisabeta Lipă.

Elisabeta Lipă susține că ministrul Drulă nu i-a răspuns nici la telefon, nici la mesaje, atunci când a încercat să îi ceară sprijin pentru antrenamentele canotorilor.

Declarația vine în contextul în care sportivilor nu le este asigurat un culoar dedicat pe lacuri sau pe Dunăre, unde să nu fie deranjați de alte ambarcațiuni folosite în scop recreativ. Din acest motiv, sportivii au stat în cantonament și s-au pregătit timp de patru luni și jumătate în Italia. Iar la antrenamentele finale ale olimpicilor, desfășurate în România, a fost nevoie de intervenția poliției pentru buna lor desfășurare.

„În primul rând ceea ce se întâmplă pe Snagov nu este normal. Cât a fost vremea urâtă a plouat am ieșit pe apă nu a fost nicio problemă. Cum a dat căldură au început problemele. În Snagov nu există reguli, nu există limită de viteză, nu există limită capacitate cilindrică, toată lumea circulă cu ce poate, cu ce viteză poate și la ce oră vrea. Pe deasupra au și așa o plăcere nebună să facă slalom printre bărci sau să audă de sportivii cum țipă. Nu mai zic ferească Dumnezeu să rupă o barcă. O barcă de opt costă 50.000 de euro. Bărcile astea sunt făcute din fibre de carbon, sunt ușoare deci la cel mai mic val sau dacă se întâlnesc două valuri și te prinde pe coama dealului la revedere. Am avut incidente barca ruptă, barca răsturnată cu sportiv plângând țipând, cu proprietari care au ieșit cu pușca la ei, dacă vă vine să credeți. Deci asta se întâmplă pe Snagov şi de la an la an e din ce în ce mai rău. Ăsta a fost și motivul pentru care în disperare pentru că eu trebuia să cer cuiva ajutor pentru că la noi antrenamentele de după masă erau toate ratate. Atunci am zis ce să fac pe cine să suni? Autoritatea Navală Română aparține de Ministerul Transporturilor. Am vorbit cu domnul ministru Bode, dar internele nu au dreptul de control și nici dreptul de a da amenzi. Deci cheia se găsește la domnul ministru al Transporturilor. Am fost colegi în guvernul tehnocrat i-am scris, l-am sunat şi nu mi-a răspuns. Domnul Bode a zis că rezolvăm noi problema, patrulăm și văzând uniforma normal că se vor mai potoli. Și așa am reușit să ducem la bun sfârșit antrenamentele", a povestit Elisabeta Lipă la "Sinteza Zilei" de la Antena 3.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.