Elise Mertens, favorita numărul doi, s-a calificat în finala turneului WTA 250 de la Singapore

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 01-02-2025 12:32

Actualizat: 01-02-2025 14:32

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Jucătoarea belgiană de tenis Elise Mertens, favorita numărul doi, s-a calificat în finala turneului WTA 250 de la Singapore, dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari, în care o va avea ca adversară pe americanca Ann Li, conform Agerpres.

Mertens, numărul 32 mondial, a dispus sâmbătă, în penultimul act, cu 6-3, 6-2, de chinezoaica Wang Xinyu (96 WTA), cap de serie nr.4 la această competiţie.

La 29 de ani, belgianca va disputa duminică a doua sa finală din acest an, după cea pierdută la Hobart (Australia), la începutul acestei luni, în faţa americancei McCartney Kessler. Ea are în palmares opt titluri WTA.

Ann Li (24 ani, locul 85 mondial), a profitat de abandonul principalei favorite, rusoaica Anna Kalisnkaia, pentru a accede în finală şi a putea lupta astfel pentru al doilea său trofeu în circuitul profesionist.

Kalinskaia, numărul 18 mondial, a abandonat la începutul setului secund, la scorul de 7-6 (7/2), 1-0 în favoarea adversarei sale, după ce a acuzat o problemă medicală.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri