Elveţia se alătură proiectului european de apărare Sky Shield

Autor: George Traicu

Publicat: 11-04-2024

Actualizat: 11-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul Federal al Elveţiei, organismul de conducere al ţării, a aprobat miercuri participarea ţării la umbrela de apărare antiaeriană European Sky Shield Initiative, menită să construiască un sistem integrat de apărare antiaeriană şi antirachetă în întreaga Europă, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Iniţiativa European Sky Shield (ESSI) este un sistem comun de apărare aeriană înfiinţat de Germania în 2022 pentru a stimula apărarea aeriană europeană, o problemă care a devenit pregnantă după invazia Rusiei în Ucraina.

Elveţia semnase o declaraţie de intenţie pentru a se alătura programului în iulie anul trecut.

Mai multe ţări, inclusiv cele care nu sunt membre NATO, au semnat pentru acest proiect din care fac parte Germania, Marea Britanie şi Finlanda.

Iniţiativa are ca scop reducerea costurilor pentru aceste ţări prin coordonarea achiziţiilor de sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă, cum ar fi sistemul de rachete Patriot. De asemenea, urmăreşte să permită cooperarea în materie de instruire, întreţinere şi logistică.

"Chiar şi după semnarea declaraţiei de aderare, Elveţia rămâne liberă să decidă unde şi în ce măsură intenţionează să participe la ESSI şi ce sisteme de apărare sol-aer plănuieşte să achiziţioneze", a precizat Consiliul Federal într-o declaraţie.

Elveţia, ţară neutră, a fost supusă unor presiuni tot mai mari din partea vecinilor săi europeni, de la invazia Rusiei din februarie 2022, pentru a sprijini militar Ucraina, permiţând reexportul de armament fabricat în Elveţia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri