Elveţianca Lara Gut-Behrami a cucerit prima sa medalie de aur la Campionatele Mondiale de schi alpin

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 11-02-2021

Actualizat: 11-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Elveţianca Lara Gut-Behrami a cucerit prima sa medalie de aur la Campionatele Mondiale de schi alpin, impunându-se în proba de slalom super-uriaş desfăşurată joi la Cortina d'Ampezzo (Italia), potrivit Agerpres.

Schioarea din Ţara Cantoanelor a fost înregistrată cu timpul de 1 min 25 sec 51/100, reuşind să o devanseze cu 34/100 pe compatrioata sa Corinne Suter, medaliată cu argint, în timp ce bronzul a revenit americancei Mikaela Shiffrin, la 47/100.

Reprezentanta României, Ania Monica Caill, nu a mai luat startul în această probă.

Sondaj INCENDIAR: Șoferii din România, EXASPERAȚI de ideea MODIFICĂRII plăților pentru reparații prin RCA

Câştigătoarea a patru dintre cele cinci curse de slalom super-uriaş care au avut loc de la începutul sezonului în circuitul mondial de schi alpin, Lara Gut-Behrami nu mai urcase până acum pe prima treaptă la Campionatele Mondiale, unde a cucerit trei medalii de argint şi două de bronz la ediţiile precedente.

Slalomul uriaş feminin de joi a fost prima probă din cadrul Mondialelor de la Cortina d'Ampezzo şi s-a derulat pe o vreme însorită, după mai multe zile marcate de capricii ale vremii, care au întârziat cu trei zile debutul întrecerilor.

Clasamentul slalomului uriaş feminin din cadrul CM 2021:

1. Lara Gut (Elveţia) 1:25.51

2. Corinne Suter (Elveţia) 1:25.85

3. Mikaela Shiffrin (SUA) 1:25.98

4. Ester Ledecki (Cehia) 1:26.04

5. Kajsa Vickhoff Lie (Norvegia) 1:26.16

6. Marie-Michele Gagnon (Canada) 1:26.29

7. Tamara Tippler (Austria) 1:26.38

8. Michelle Gisin (Elveţia) 1:26.40

9. Petra Vlhova (Slovacia) 1:26.41

10. Federica Brignone (Italia) 1:26.60

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri