DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Emanuel Ungureanu dă LECȚII BOR: Educația sexuală este ceva despre igiena minții și a trupului

adevarul.ro
Emanuel Ungureanu

Reacția dură a BOR pe tema educației sexuale în școli este ciudată, Biserica Ortodoxă nu a fost la fel de vehementă față de comportamentul deviant din anumite mănăstiri sau față de abuzurile sexuale comise de unii preoți, declară deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu.

„Lumea se ferește de cuvântul sex. Sunt false pudori, e multă ipocrizie în clasa politică pe aceste teme, care trebuie abordate în mod echilibrat, natural, fără nici un fel de pasiuni, decât cu pasiunea pentru protecția copiilor noștri. Am o fetiță de 12 ani, în clasa a cincea, știu exact care este nivelul de cunoaștere și nivelul de înțelegere. Începând cu această vârstă, copiii își pun întrebări și școala trebuie să fie un mediu în care în mod empatic, cu multă căldură, cu multă înțelepciune, un cadru didactic să îi ofere unei fete și unui băiat informațiile necesare pentru a se proteja de prădători sexuali, de persoane care vor să îi facă rău, de atingeri nepotrivite. Educația sexuală este ceva despre igiena minții și a trupului”, spune la RFI Emanuel Ungureanu.

Biserica Ortodoxă Română a avut o reacție foarte dură pe tema educației sexuale în școli, pe care o califică drept ”un atentat la inocența copiilor, care îi va marca întreaga viață”.

„Ciudată (este reacția BOR-n.r.), în contextul în care nu am văzut Biserica Ortodoxă să fie foarte vehementă cu cazurile de pedofilie și cu abuzurile sexuale comise de unii preoți. Nu am văzut comunicate ferme în ceea ce privește comportamentul deviant din anumite mănăstiri. E destul de ciudat că Biserica se opune, fără să stea la masă și să înțeleagă o lege, să înțeleagă sensul ei, necesitatea ei pentru o societate în care avem mame copii (...). Este și despre depășirea sentimentului de rușine. Haideți să vorbim despre sexualitate ca fiind darul lui Dumnezeu pentru om, nu ceva rușinos, de care ar trebui să te ferești! Educația sexuală este și despre relațiile sănătoase în cuplu și respingerea violenței sexuale în cuplu”, adaugă parlamentarul USR PLUS.

Premierul Florin Cîțu a anunțat marți seară la TVR 1 că în privința educației sexuale în școli curricula ține de Ministerul Educației, care va introduce de anul viitor educația pentru viață, iar părinții își pot retrage copiii, ca la ora de Religie.

Anterior, Senatul a respins modificarea legii în sensul dorit de președintele Klaus Iohannis și stabilise că documentul rămâne în forma inițială, prin care educația sexuală va fi înlocuită cu educația sanitară, iar elevii vor participa la acest curs doar cu acordul părinților. Legea urmează să fie votată și de Camera Deputaților, forul decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.