Traderii europeni se grăbesc să îşi umple tancurile petroliere cu motorină rusească înaintea unui embargou european ce va intra în vigoare luna viitoare, care este aşteptat să conducă la o modificare a rutelor globale de aprovizionare şi la majorarea volatilităţii preţurilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Uniunea Europeană va interzice majoritatea importurilor de produse petrolier ruseşti pe cale maritimă începând cu data de 5 februarie 2023.
Potrivit firmei de analiză Vortexa, importurile europene de motorină din Rusia au ajuns luna aceasta la 770.000 de barili pe zi, cel mai ridicat nivel de după luna martie a anului trecut. "Cumpărătorii europeni se grăbesc să importe cât de mult pot", spune Rohit Rathod, analist şef la Vortexa.
Rusia a fost mult timp principalul furnizor de motorină al Europei, ale cărei rafinării nu produc suficientă motorină pentru a acoperi cererea internă mare venită din partea flotei de automobile diesel. Chiar dacă guvernele şi companiile europene au încercat să reducă legăturile economice cu Rusia, după invadarea Ucrainei, anul trecut Europa s-a bazat pe Rusia pentru aproape jumătate din importurile sale de motorină.
Embargoul privind produsele rafinate care ar urma să intre în vigoare la 5 februarie ar urma să modifice abrupt fluxurile comerciale cu carburanţi şi asta va însemna noi costuri. Analiştii de la WoodMac se aşteaptă ca diferenţialul de marjă dintre motorină şi petrol brut să ajungă la o medie de 38 de dolari pe baril în perioada ianuarie-iunie 2023, adică mai mult decât dublu faţă de media multianuală pentru primul semestru.
"Preţul mare al motorinei se va menţine din cauza logisticii complicate şi costurilor de shipping. Această complexitate, care la rândul său reduce lichiditatea de pe piaţă, este posibil să menţină marjele de rafinare pentru motorină în sus, aşa cum am văzut şi în 2022", susţine Rob Turner, analist la PwC UK.
Având în vedere că se apropie momentul la care va intra în vigoare embargoul, traderii s-au grăbit să îşi facă rezerve de motorină, astfel că la data de 12 ianuarie 2023 stocurile regionale au atins cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2021, arată datele firmei de consultanţă Insights Global.
O parte dintre cele mai mari tancuri petroliere din lume, cu o capacitate de două milioane de barili, au fost închiriate în ultimele luni pentru a importa motorină în Europa din Asia şi Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, transportul de carburanţi din Rusia în nord-vestul Europei durează în mod obişnuit o săptămână în timp ce cargourile din est au nevoie de opt săptămâni în medie pentru a ajunge în nord-vestul Europei, ceea ce înseamnă costuri mai mari cu transportul.
De exemplu, Letonia, ţară care graniţă cu Rusia, a importat luna aceasta prima sa încărcătură de motorină din China, o dovadă a modificării rutelor comerciale.
Embargoul care va zgudui piața - UE își face plinul cu motorină rusească
Articole Similare

3.489
Fenomenul în lanț care pune la pământ sistemul medical românesc: „Nu mai e doar banul, ci sistemul defect"
3.489

5.001
S-au săturat! Țările europene care sunt hotărâte să conteste dur regulile Bruxelles-ului ce privesc migranții
5.001

78
Google, investigat de Comisia Europeană pentru retrogradarea site-urilor media / Cum funcționează politica „site reputation abuse”
78

452
Probleme mari pentru Google: UE, anchetă într-un dosar de abuz în căutarea de știri
452

843
Salariile din România rămân printre cele mai mici din Uniunea Europeană: Românii câștigă de patru ori mai puțin decât angajații din Luxemburg
843

2.914
Apune era comenzilor ieftine din China: Gata cu plafonul de 150 €, toate pachetele din afara UE vor fi taxate
2.914

1.390
Surpriză! Kovesi închide dosarul liderului PPE, Manfred Weber: 'Nu există motive întemeiate să credem că a fost comisă o infracțiune'
1.390

4.997
VIDEO Rareș Bogdan pune „tunurile” pe Șefa Comisiei Europene: „Coborați din turnul de fildeș!”
4.997

5.954
Probleme mari la Kiev: „Trebuie să încetăm să trimitem bani UE către Ucraina” / Budapesta pune „tunurile” pe țara vecină, în cel mai mare scandal de corupție
5.954

4.261
FOTO Această fotografie „nu este adevarată” conform faptelor deputatului Ciortea - Cum au demantelat procurorii falsul grosolan încercat de demnitar pentru păstrarea permisului de conducere
4.261

5.830
Veste uriașă pentru românii plecați din țară - UE taie tarifele internaționale. Oana Țoiu (MAE): 'Astăzi a intrat în vigoare Actul privind Infrastructura Gigabit'
5.830

1.021
Comisia Europeană schimbă din mers strategia: Apare scutul pentru democrație
1.021

129
Bayern se opune propunerilor Comisiei Europene privind bugetul multianual al UE. Siegfried Mureșan: 'Parlamentul va respinge planul dacă regiunile sunt ignorate'
129


















Comentează