Emil Boc îl vrea pe Florin Cîțu șeful PNL: 'E omul care poate duce partidul la nivelul următor. Inspiră, are proiecte, a demonstrat în actul de guvernare'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 30-05-2021

Actualizat: 30-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că, în opinia sa, Florin Cîţu este "omul care poate duce partidul la nivelul următor", argumentând că acesta "inspiră, are proiecte, a demonstrat în actul de guvernare".

"Din punctul meu de vedere, nu cred că mai este un secret pentru nimeni mă bucur de faptul că premierul României, Florin Cîţu, şi-a anunţat candidatura. Cred cu sinceritate că este omul care poate duce partidul la nivelul următor, mulţumindu-i domnului Orban pentru lucrurile bune pe care le-a făcut, dar, în politică, întotdeauna, discutăm despre viitor, iar Florin Cîţu poate reprezenta viitorul pentru PNL, cu o echipă puternică cu toţii membrii PNL, pentru că inspiră, are proiecte, a demonstrat în actul de guvernare şi cred eu că cu el preşedinte PNL şi România va avea de câştigat", a declarat Emil Boc, duminică, la finalul Consiliului Naţional al PNL.

Citește și: Florin Cîțu dă de băut: Petrecere pe banii statului, la Vila Lac

El a precizat că a discutat cu Florin Cîţu despre proiectele pe care le are în vedere legate de partid, scrie agerpres.ro.

Boc a subliniat, totodată, că lupta internă din partid va fi câştigată de PNL, întrebat dacă va câştiga Cîţu competiţia la şefia formaţiunii.

"Va câştiga această luptă Partidul Naţional Liberal, cu Florin Cîţu preşedinte", a completat liderul PNL.

Citește și: VIDEO Ei sunt oamenii pe care se bazează Florin Cîțu: Premierul spune că are 30 de organizații care îl vor șef suprem în PNL

Întrebat la ce funcţie va candida, Boc a spus: "La nicio funcţie".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri