Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eminescu, la un click distanţă: Fondul documentar Ipoteşti disponibil online

Manuscrisele, notele, însemnările, corespondenţa sau documentele care i-au aparţinut lui Mihai Eminescu şi care se află în proprietatea Memorialului Ipoteşti vor fi puse la dispoziţia publicului în format digital, potrivit basilica.ro.

„Toate aceste piese reconstituie o epocă şi întregesc documentar biografia lui Mihai Eminescu, readuc în prim plan personalităţi şi evenimente care, într-un fel sau altul, au avut atingere cu poetul” se precizează în comunicatul de presă emis de Memorialul Ipoteşti, citat de Agerpres.

Punerea în circulaţie a acestor documente a început în luna octombrie şi este rezultatul muncii unei echipe de specialişti ai unităţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean.

Citește și: Analiza alegerilor parlamentare: Ziua în care victoria este de aur, iar înfrângerea este de argint

Liliana Grecu s-a ocupat cu scanarea şi prelucrarea documentelor, Mihaela Aniţului, de descifrarea şi transcrierea documentelor, menţinând ortografia originală a textelor, iar managerul Ala Sainenco, de comentarea şi reconstituirea contextului socio-cultural al documentului.

Memorialul Ipoteşti — Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu a fost înfiinţat în anul 1992.

Încă de la început, instituţia şi-a propus „înglobarea tradiţionalei activităţi muzeale într-un amplu proiect cultural, focalizat pe cercetarea biografiei şi operei eminesciene şi deschis oricăror manifestări de valoare din diverse domenii ale expresiei artistice”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.