Emiratele Arabe Unite, prima țară unde legile nu mai ies din pix, ci din procesor. Legislația se scrie, mai nou, cu ajutorul AI

Autor: Liana Ganea

Publicat: 02-05-2025 10:40

Actualizat: 02-05-2025 14:56

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Emiratele Arabe Unite, pionier global: legile vor fi redactate cu ajutorul inteligenței artificiale.

Emiratele Arabe Unite intră într-o nouă eră a guvernării, devenind prima țară din lume care va folosi inteligența artificială pentru a elabora legislația națională. Autoritățile de la Abu Dhabi au anunțat înființarea Regulatory Intelligence Office (Biroul pentru Inteligență Reglementară), o instituție care va asista în redactarea, revizuirea și modernizarea legilor federale și locale prin intermediul unui sistem AI dedicat.

Decizia vine ca o continuare firească a strategiei digitale ambițioase lansate în 2017, când Emiratele au fost prima țară care a numit un ministru al inteligenței artificiale. Noul birou va contribui la eficientizarea procesului legislativ, reducerea birocrației și creșterea preciziei în redactarea cadrului legal.

Conform The Telegraph, planul face parte dintr-un efort mai larg de digitalizare a administrației publice, cu scopul de a face actul guvernării mai rapid și mai eficient. Sistemul AI va fi responsabil nu doar de redactarea legilor, ci și de generarea hotărârilor judecătorești și a altor acte administrative.

„Acest nou sistem legislativ, bazat pe inteligență artificială, va schimba modul în care creăm legi, făcând procesul mai rapid și mai precis,” a declarat șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, potrivit sursei citate.

Estimările globale indică faptul că, până în 2030, piața AI ar putea ajunge la o valoare de 15,7 trilioane de dolari, iar folosirea acestor tehnologii ar putea reduce costurile guvernamentale cu până la 50%.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri