DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Prima țară importantă care începe administrarea celei de-a treia doze de vaccin chinezesc Sinopharm

Sinopharm
Sinopharm vaccin

Emiratele Arabe Unite (EAU), una dintre ţările cu cele mai ridicate rate de vaccinare anti-COVID-19, va administra şi a treia doză de vaccin chinezesc Sinopharm, ca ''doză de consolidare'' pentru persoanele care au primit cele două doze din acest vaccin cu cel puţin şase luni în urmă, relatează marţi agenţia EFE.

Vor avea prioritate pentru această doză de consolidare persoanele vârstnice şi cele cu boli cronice. A treia doză a fost deja inoculată unor persoane care după primele două doze nu au dezvoltat suficienţi anticorpi, scrie Agerpres.ro.

Deşi EAU şi-a vaccinat până în prezent 73,88% din populaţia eligibilă, adică persoanele în vârstă de la 16 ani în sus, marţi a înregistrat 1.270 de noi cazuri de COVID-19, dar numai patru noi decese, la o populaţie de circa 9,7 milioane de locuitori.

Această ţară a început campania de vaccinare în decembrie, înregistrând însă de la începutul lui 2021 o creştere semnificativă a îmbolnăvirilor, cu până la 4.000 de cazuri de COVID-19 zilnice, număr care de atunci a scăzut treptat.

Vaccinul Sinopharm, realizat pe bază de adenovirus, a avut în studiile clinice o eficacitate de 79% pentru prevenirea cazurilor grave de COVID-19, o evaluare separată efectuată în EAU arătând o eficacitate de 86% pentru cazurile de acelaşi fel. Pe lângă acest vaccin, EAU a administrat de la începutul campaniei de vaccinare de asemenea serurile Pfizer-Biontech şi AstraZeneca, însă vaccinul Sinopharm este predominant.

Autorităţile din New Delhi vor acorda ajutor financiar şi vor sponsoriza educaţia copiilor rămaşi orfani în capitala Indiei din cauza COVID-19, au anunţat marţi oficiali, relatează dpa.

Ministrul-şef al New Delhi, Arvind Kejriwal, a anunţat, de asemenea, 10 kilograme de raţii de hrană gratuită în această lună pentru familiile sărace aflate în dificultate pe perioada de lockdown.

Familiile care au pierdut capul familiei vor primi o pensie de 2.500 de rupii (35 de dolari) pe lună. Copiii care şi-au pierdut părinţii vor primi o sumă similară până la vârsta de 25 de ani şi educaţia lor va fi acoperită de guvernul din New Delhi, a afirmat Kejriwal într-un comunicat.

"Copiii care şi-au pierdut părinţii din cauza COVID-19, toţi aceşti copii nu ar trebui să se considere singuri şi neajutoraţi, voi fi alături de ei tot timpul", a mai spus Kejriwal.

Guvernele statelor centrale Madhya Pradesh şi Chhattisgarh au anunţat, de asemenea, recent sprijin financiar şi educaţie gratuită pentru copiii ai căror părinţi au murit de COVID-19, a informat NDTV.

De asemenea, statul Jharkhand a anunţat că este angajat să ofere ajutor copiilor rămaşi orfani din cauza COVID-19 şi a oferit sprijin financiar pentru îngrijitori.

India este a doua cea mai grav afectată ţară din lume de coronavirus după SUA, cu un total de 25 de milioane de cazuri. Guvernul indian nu are o estimare generală a numărului copiilor rămaşi orfani din cauza COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.