Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Emiratele Arabe Unite vor să ajungă o superputere mondială: plan uluitor pentru perioada următoare

www.musement.com
Abu Dhabi

Emiratele Arabe Unite (EAU) sărbătoresc joi a 50-a aniversare a fondării lor ca stat independent pe 2 decembrie 1971, cu focuri de artificii şi festivităţi, precum şi cu mândria dezvoltării înregistrate în această jumătate de secol în micile emirate deşertice care acum sunt o referinţă a modernităţii, consemnează agenţia EFE, arată Agerpres.

Festivităţile oficiale se vor desfăşura în zona deşertică Hatta, în emiratul Dubai, începând de la ora locală 17:45 (13:45 GMT), şi în alte locuri emblematice, inclusiv în spaţiile Expo 2020 pe care Dubai o găzduieşte din octombrie până în martie.

Premierul EAU şi emirul Dubai, Mohamed bin Rashid al-Maktoum, a scris pe contul său de Twitter că ''primii 50 de ani au fost pentru pregătire'', iar ''următorii 50 de ani sunt pentru a avansa către marile frontiere ştiinţifice, mondiale, economice şi umane''.

Drapele ale EAU flutură pe străzile şi edificiile guvernamentale, unele dintre ele iluminate special pentru această ocazie, în timp ce la radio sunt difuzate cântece patriotice, într-o ţară unde numai 10% din populaţie este locală, diferenţa fiind reprezentată de străini, majoritatea asiatici.

Joi este prima din cele patru zile festive pentru sectorul public şi cel privat, perioadă în care se vor desfăşura multiple activităţi şi evenimente în cele şapte emirate care alcătuiesc EAU, fost protectorat britanic de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Pe de altă parte, prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi şi omul forte al EAU, Mohamed bin Zayed, a elogiat ceea ce ţara ''a realizat în ultimele decenii'', afirmând: ''Continuăm marşul succeselor cu şi mai multă determinare, voinţă mai puternică şi ambiţii nelimitate''.

Printre acestea se numără ambiţiosul program spaţial, cercetarea în domeniul energiilor curate care să înlocuiască petrolul - resursă care a fost până în prezent baza dezvoltării rapide a EAU -, precum şi accentul pe transformarea acestei ţări într-un centru al finanţelor, comerţului şi turismului internaţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.