Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Emisarul ONU speră că discuţiile de pace de la Astana vor consolida armistiţiul în Siria

siria rusia

Discuţiile de pace prevăzute pentru sfârşitul lunii ianuarie în capitala kazahă Astana ar trebui să vizeze consolidarea încetării focului în Siria şi să deschidă calea pentru negocieri mai largi susţinute de ONU în februarie, a declarat joi emisarul special al Naţiunilor Unite Staffan de Mistura, citat de Reuters. Turcia şi Rusia au intermediat încetarea ostilităţilor din 30 decembrie şi s-au angajat să lucreze pentru a deschide accesul agenţiilor umanitare de a livra ajutoare în Siria, a declarat la rândul său consilierul lui De Mistura pe probleme umanitare, Jan Egeland, conform Agerpres.

Cu toate acestea, Egeland şi-a exprimat dezamăgirea că, în ciuda încetării focului "în mare parte respectată", convoaielor cu ajutoare ale ONU li s-a refuzat accesul în cinci din cele 21 de locaţii în această lună, inclusiv locuri din zona rurală a Damascului, Homs şi Hama.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.