DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Emoțiile și-au spus cuvântul în cazul lui Nick Kyrgios: Tenismanul a dezvăluit că a petrecut 'o noapte foarte proastă'

eurosport.com
Nick Kyrgios

Tenismanul australian Nick Kyrgios, care va juca finala la Wimbledon după ce spaniolul Rafael Nadal a declarat forfait, a dezvăluit că a petrecut "o noapte foarte proastă" din cauza emoţiei, el fiind acum la un singur pas de un eventual prim titlu de Mare Şlem, scrie AFP.

Într-o conferinţă de presă, Kyrgios, locul 40 ATP, a subliniat că ziua de odihnă în plus nu este neapărat un avantaj, fiindcă perturbă ritmul turneului şi va trebui să joace finala "fără experienţa unei semifinale", potrivit Agerpres.

Întrebat dacă faptul că nu joacă finala este un avantaj sau un inconvenient, australianul a spus: "M-am gândit la asta noaptea trecută. (...) Evident, lumea crede că asta îmi aduce o zi de odihnă în plus. Pentru organism e însă un şoc. Astăzi însă, voi încerca să mă antrenez mai mult. În turneele de Mare Şlem, ai nevoie să joci meciuri ca să ai adrenalină. Va trebui însă să joc finala fără să fi avut experienţa semifinalei. În acelaşi timp, nu e rău să laşi corpul să se odihnească. Am petrecut o noapte foarte proastă (joi spre vineri - n. r.). N-am dormit decât o oră. Eram deja foarte nervos, deşi de obicei nu sunt. Sper că voi dormi mai bine noaptea asta."

Kyrgios a vorbit şi despre relaţia de tip iubire/ură pe care o are cu tenisul: "Există fără îndoială momente în care urăsc acest sport, dar sunt şi altele în care mă simt unul dintre cei mai competitivi sportivi pe care îi ştiu. Iar atunci, îmi place tenisul, însă de fapt îmi place pur şi simplu competiţia. Îmi place să înfrunt pe cineva şi îmi place aspectul victorie/înfrângere al sportului în general. Sigur este că, victorie sau înfrângere duminică (în finală), voi fi fericit. Să ajung în finala unui turneu de Mare Şlem este în sine o reuşită care nu mi se părea la îndemână, mai ales la 27 de ani."

Întrebat ce va simţi dacă va câştiga finala şi se va alătura marilor campioni pe care i-a avut Australia, el a spus: "Aceşti mari campioni australieni nu au fost niciodată prea simpatici cu mine. Nu prea m-au susţinut. Nu m-au susţinut în ultimele două săptămâni. E neplăcut să citeşti lucrurile pe care ei le spun despre mine. Singurul campion australian care m-a susţinut întotdeauna este Lleyton Hewitt. Este căpitanul nostru de Cupa Davis şi ştie că eu funcţionez în felul meu. Sunt fără îndoială cel neiubit printre jucătorii australieni. El ştie să se distanţeze şi să mă lase să fiu eu însumi. Îmi trimite doar din când în când mesaje ca să-mi spună 'continuă' sau 'bine jucat'. E mare păcat, fiindcă nu primesc niciun sprijin de la niciun alt fost campion australian. E ciudat, parcă au o obsesie nesănătoasă să vrea să mă desconsidere. Nu ştiu de ce nu mă iubesc, dacă le e frică de mine...Nu ştiu de ce e aşa, dar nu contează, fiindcă dacă rolurile ar fi inversate, dacă (Alex) de Minaur ar fi în finală sau Jordan Thompson sau Thanasi (Kokkinakis), aş fi ca un nebun...".

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.