Enes Sali, cel mai tânăr debutant din istoria echipei naţionale a României

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-11-2021

Actualizat: 14-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: gsp

Mijlocaşul Enes Sali, de la Farul Constanţa, a devenit, duminică, la vârsta de 15 ani, 8 luni şi 22 de zile, cel tânăr jucător care a evoluat pentru echipa naţională de fotbal a României, potrivit Agerpres.

Enes Sali, care s-a născut în Canada (Toronto), a fost introdus de selecţionerul Mirel Rădoi în minutul 83 al partidei cu Liechtensteinul, câştigat de România cu 2-0, duminică, la Vaduz, în ultimul meci din Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2022.

Citește și: O NOTĂ SECRETĂ l-ar plasa pe șeful DALI din MAI într-o presupusă DELAPIDARE a unui hotel din vestul țării...

Pe 13 septembrie, Enes Sali a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Ligii I, reuşind să înscrie la vârsta de la 15 ani, 6 luni şi 21 de zile în partida pe care Farul Constanţa a câştigat-o cu 5-0 în faţa formaţiei Academica Clinceni, în etapa a 8-a.

Sali a început fotbalul la Woodbridge Strikers, iar în 2017 şi 2018 s-a pregătit la centrul de juniori al clubului FC Barcelona. Din 1 iulie 2018, el a trecut la Academia Hagi de unde a fost promovat la Farul Constanţa în vara acestui an.

Enes Sali a depăşit recordul de precocitate deţinut la echipa naţională a României de Cristian Manea, alături de care a jucat duminică seara, la Vaduz. Manea a debutat la reprezentativa României, în 2014, sub comanda lui Victor Piţurcă, la vârsta de 16 ani, 9 luni şi 22 de zile.

Sali era eligibil să joace şi pentru echipele naţionale ale Canadei şi Turciei, datorită originii sale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri