E.ON Energie România a înlocuit sistemele de iluminat din opt şcoli, cu sisteme moderne, bazate pe tehnologie led, potrivit unui comunicat al companiei, remis, joi, agerpres.
Astfel, peste 3.000 de elevi vor putea să se bucure de atmosfera prietenoasă din sălile de clasă unde lumina dată de noul sistem de iluminat se apropie cât mai mult de cea naturală. Totodată, copiii vor putea să îşi îmbunătăţească performanţele şcolare, studiile relevând faptul că o lumină de calitate creşte nivelul de concentrare şi înţelegere a informaţiilor. În plus, sistemele de iluminat bazate pe tehnologie led duc la scăderea facturii la energie şi contribuie la reducerea emisiilor de CO2.
"Am ajuns până acum, cu acest proiect, în săli de clasă unde studiază zeci de mii de copii. Ne dorim să continuăm deoarece copiii merită să fie susţinuţi în eforturile lor de a fi mai buni la şcoală", spune Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.
Până în prezent, E.ON a investit peste 3,5 milioane de euro pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu şi eficientizarea consumului de energie prin iluminarea bazată pe tehnologie led a sălilor de clasă. Programul a acoperit 63 de unităţi şcolare din 18 judeţe, având circa 40.000 de elevi şi profesori drept beneficiari direcţi. În total au fost montate 32.500 de corpuri de iluminat noi şi 80.000 tuburi led.
E.ON Energie România a înlocuit sistemele de iluminat din opt şcoli, cu sisteme moderne
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

5
Cicatricea COVID lovește memoria RAM: prețurile au explodat de cinci ori în câteva luni
5

308
Val de scumpiri în România: inflația ajunge la 9,3%, iar Guvernul mizează pe o scădere în 2026. Topul alimentelor care au explodat la preț
308

15
INS: Producţia industrială a înregistrat o scădere de aproape 4% în prima lună a acestui an
15

1.380
Primul recul major din ultimii 20 de ani la Dacia Mioveni: Producție în scădere, se anunță concedieri masive
1.380

2.801
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
2.801

20
Pentru prima oară în ultimii trei ani, piaţa globală de artă revine pe creştere: Perspective optimiste pentru 2026
20

29
Microsoft lansează Copilot Health
29

40
Franța susține eliberarea de urgență a rezervelor de petrol, pe măsură ce cresc temerile privind aprovizionarea
40

41
Este redresarea cererii de gaze din Europa deraiată sau doar afectată de criza din Iran?
41

9.379
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
9.379

61
Târgul Naţional al Mierii începe vineri pe platforma apicolă Băneasa
61

62
IEA anunță că exporturile Rusiei de petrol și combustibil din februarie au fost la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului din Ucraina
62

56
Shell și TPAO au primit OMV Petrom ca partener în proiectul de explorare la Marea Neagră
56

















Comentează