Episcopia Italiei a organizat o formare de voluntari și animatori pentru taberele și școlile de vară

Autor: Grigore Onescu

Publicat: 24-05-2021

Actualizat: 24-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Episcopia Italiei a organizat duminică o formare de voluntari și animatori pentru taberele și școlile de vară organizate în regiunea Triveneto.

Evenimentul s-a desfășurat la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova. La formare au participat 31 de persoane: tineri voluntari și formatori preoți, preotese, diaconi și diaconițe din eparhie.

Întâlnirea a fost organizată de către Departamentul Catehetic și cel de Tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și coordonată de Părintele Ionuț Dascălu și Preoteasa Anca Dascălu de la Parohia din Valeggio Sul Mincio, Verona, informează Basilica.ro.

Participanții au colaborat la realizarea unui ghid al taberelor, împărtășind experiențe din taberele trecute.

Întâlnirea a avut și o parte practică, prin învățarea unor jocuri de echipă, cunoaștere și comunicare. Acestea vor fi folosite în tabere și școli de vară.

În perioada următoare vor avea loc alte două formări de voluntari si animatori pentru zona de Triveneto. Aceste evenimente vor fi organizate anual și extinse în toate protopopiatele Episcopiei Italiei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri