Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Episodul dedicat Reginei Maria din seria 'Who is Romania', disponibil de vineri pe canalele de socializare ICR Londra şi ale familiei regale a României

Arhivele Nationale
regele Ferdinand Regina Maria

"Who is Romania", seria unică de filme care promovează la nivel internaţional România prin personalităţi cu destine remarcabile, continuă vineri, cu prezentarea Reginei Maria a României. Episodul este difuzat simultan, de la ora 9.30, pe canalele de socializare ale ICR Londra şi ale Familiei Regale a României, preluat, printre altele, şi de Daily Mail.

Născută prinţesă în Marea Britanie, Regina Maria a României a devenit punte de legătură între culturile celor două ţări. Salutând aniversarea a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Marea Britanie şi a 145 de ani de la naşterea Reginei Maria, cel de-al doilea episod al seriei reaminteşte contribuţia Reginei la consolidarea dimensiunii interumane şi a legăturilor dintre popoarele noastre. Cooperarea româno-britanică a contribuit de-a lungul timpului la promovarea păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune.

Prinţesă eroină în Primul Război Mondial şi celebritate a epocii, memoria Reginei Maria a României a fost consolidată şi de Institutul Cultural Român în 2018, prin dezvelirea în oraşul Ashford din Marea Britanie a unei statui care o înfăţişează şi care a fost realizată în bronz de tânărul sculptor Valentin Duicu. Monumentul a fost amplasat în Elwick Square, în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice a oraşului şi a Parcului Victoria, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria.

Regina Maria a României va fi prezentată în cadrul unei producţii video realizate de Storytailors, casă de producţie internaţională fondată de românul Paul Andrei Lungu, ce acoperă peste 40 de ţări.

„Pentru noi este deosebit de onorant că Familia Regală a României sprijină proiectul Who is Romania, printr-o lansare comună a episodului despre Regina Maria. Sperăm că astfel vor fi amplificate şi mai mult ecourile la nivel naţional şi internaţional, vizibilitate pe care munca, erudiţia şi carisma Tessei Dunlop o merită cu prisosinţă”, a declarat Magda Stroe, coordonatoarea echipei ICR Londra, iniţiatorii proiectului.

Citește și: Anunț de ultim moment al Olguței Vasilescu! ‘PSD a semnat’

Seria „Who is Romania“ este scrisă şi prezentată de Tessa Dunlop, doctor în istorie şi personalitate media britanică. Pasionată de România şi specialistă în relaţiile româno-britanice ale începutului de secol XX, Tessa vorbeşte româneşte şi este autoarea lucrărilor de succes „The Bletchley Girls” şi „The Century Girls” şi câştigătoare a numeroase premii pentru producţia BBC „Coast”.

A venit pentru prima dată în România în 1992, ca voluntar într-un orfelinat şi acum are propria sa familie română. Este considerată o adevărată ambasadoare informală a României. Tessa Dunlop: „Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu Institutul Cultural Român la aceste filme istorice. Interesul în mediile britanice este încurajator şi, în sfârşit, mulţumită internetului, mama mea englezoaică şi soacra mea moldoveancă şi alte mii de oameni ca ei pot să se bucure de aceleaşi poveşti româneşti extraordinare.”

Episoadele seriei „Who is Romania“ vor fi prezentate pe reţelele de socializare ale ICR Londra, în parteneriate cu organizaţii prestigioase britanice, româneşti sau internaţionale, în fiecare zi de vineri, în perioada 9 octombrie - 20 noiembrie 2020, fiecare episod având o durată de 6/7 minute. Prima parte, dedicată lui Ştefan cel Mare, a strâns până acum peste 100.000 de vizualizări.

Seria figurează deja sau urmează să fie preluată în curând, printre altele, de Clarence House - The Prince of Wales and The Duchess of Cornwall, Daily Mail, BBC Kent, Royalty TV şi History Hit.

De la Ştefan cel Mare la Regina Maria şi de la Grigorescu la Mihail Sebastian, producţiile video prezintă personalităţi culturale care au influenţat istoria României.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.