Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șerban Nicolae, atac la senatorii PNL: 'V-a fost ruşine să recunoaşteţi că aţi greşit'

Antena 3
serban nicolae

Senatorul PSD Şerban Nicolae acuză "un concurs penibil de imagine” în care au fost implicaţi politicieni şi cei care au gestionat starea de epidemie şi spune că modul în care a fost institute restricţiile pe perioada stării de urgenţă a fost unul greşit, susţinând că autorităţilor le este "ruşine să recunoască" greşelile.

Şerban Nicolae a ales să vorbească fără masca de protecţie în plenul Senatului, motivând că bănuieşte că "nimeni nu are de gând să pună mâna sau gura” pe microfoanele de la pupitru şi susţinând că distanţa faţă de cei aflaţi în sală este una mare.

Senatorul social-democrat a afirmat, la dezbaterea moţiunii simple la adresa ministrului Afacerilor Interne, că moţiunea "nu este despre Marcel Vela, este despre un guvern incompetent şi iresponsabil”.

Citește și: Se solicită retragerea cetățeniei române deținute de premierul Republicii Moldova: Sunt inadmisibile și lipsite de respect

"Chestiunea cea mai importantă: din păcate guvernanţii trăiesc în aceeaşi bulă mincinoasă după care dacă 98% din populaţie nu a fost amendată înseamnă că 98% din populaţie a aplaudat măsurile. (...) Românii au aplicat legea din decenţă, din înţelepciune, nu pentru că amenzile erau foarte mari”, a spus Nicolae.

Şerban Nicolae a acuzat că "a fost un concurs penibil de imagine" în care au fost implicaţi politicieni şi cei care au gestionat starea de epidemie.

"V-a fost ruşine să recunoaşteţi că aţi greşit”, le-a spus Şerban Nicolae liberalilor prezenţi în sală.

El a acuzat că ministrul Muncii, Violeta Alexandru, nu a respectat regula privind autoizolarea la revenirea în ţară, ci "a mers la televizor”, nerespectând regulile, ca toţi ceilalţi români.

Şerban Nicolae a criticat-o şi pe Monica Anisie, spunând că ministrul Educaţiei nu vorbeşte corect limba română.

Criticile lui Nicolae au provocat nemulţumirea unora dintre senatorii prezenţi în sală, la vociferările cărora senatorul PSD a spus: "Pentru că oricum nu înţelegeţi, am să închei".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.