Șerban Nicolae atenționeză: Decretul prezidențial privind starea de urgență NU ESTE LEGE și nu are putere de lege

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 17-03-2020

Actualizat: 17-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Romania Libera

Senatorul PSD, Șerban Nicolae, taie avântul parlamentarilor care își doreau să vină cu amendamente la decretul prin care președintele Klaus Iohannis a instituit starea de urgență. El arată faptul că Parlamentul nu poate aduce modificări ci doar să aprobe sau nu acest decret.

Citește și: Un cunoscut medic român explică de ce CORONAVIRUSUL face prăpăd în Italia, dar nu și în România

”PUNCT DE VEDERE

Președintele României instituie starea de urgență și cere Parlamentului încuviințarea măsurii. De aceea, decretul Președintelui nu trebuie să conțină decât:
1. Instituirea stării de urgență
2. Durata stării de urgență
3. Întinderea teritorială a stării de urgență
4. Măsurile de urgență prin stabilirea - autorităților competente, tipurile de acte, limitele măsurilor.
Nimic altceva! Un asemenea decret nu poate fi modificat sau completat de Parlament, ci doar aprobat sau respins în cadrul procedurii de încuviințare a măsurii.

Decretul 195/2020 conține:
- restrângeri ale drepturilor și libertăților fundamentale, încălcând dispozițiile art. 53 din Constituția României care statuează că aceste lucruri pot fi făcute doar prin lege, 
- derogări de la dispoziții conținute de legi și ordonanțe, ceea ce, de asemenea, nu se poate face decât prin acte normative cu putere de lege.
Decretul prezidențial NU ESTE LEGE și nu are putere de lege!

Pe durata stării de urgență, Parlamentul nu poate fi dizolvat ori suspendat și nu îi pot fi preluate atribuțiile, total sau parțial, de către o altă autoritate.
Toate restrângerile de drepturi, derogările de la lege și celelalte măsuri de urgență necesare prevenirii și combaterii efectelor COVID-19 trebuie stabilite prin ordonanță de urgență a Guvernului, cu respectarea limitelor stabilite prin decretul prin care s-a instituit starea de urgență!”, scrie Șerban Nicolae.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri