SUA au dat Turciei termen până miercurea trecută pentru a-l elibera pe pastorul evanghelic american Andrew Brunson care este judecat de un tribunal turc, a declarat duminică preşedintele turc Tayyip Erdogan, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Cazul lui Andrew Brunson este una dintr-o serie de dispute care se află în centrul deteriorării relaţiilor din cei doi aliaţi NATO.
Adresându-se susţinătorilor săi din oraşul Trabzon, de la Marea Neagră, Erdogan a prezentat detalii despre negocierile purtate săptămâna trecută de cele două ţări, afirmând că Washingtonul a ameninţat cu sancţiuni dacă Turcia refuză să-l elibereze pe pastor.
Un tribunal turcesc l-a transferat pe Brunson în arest la domiciliu după aproape 20 de luni de închisoare. Relaţiile dintre Ankara şi Washington s-au tensionat pe fondul încarcerării în Turcia a pastorului evanghelic american Andrew Brunson pe baza unor acuzaţii de terorism, situaţie care a determinat impunerea de sancţiuni americane împotriva a doi dintre miniştrii lui Erdogan şi ameninţări cu restricţii comerciale.
Erdogan acuză SUA că ar fi dat un ultimatum Turciei, în cazul pastorului Andrew Brunson
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

417
Bubuie un scandal de proporții în SUA: Doi parlamentari demisionează din Camera Reprezenților, cu acuzații viol și agresiune sexuală
417

6
SUA nu prelungesc relaxarea sancțiunilor asupra petrolului iranian
6

23
Hezbollah revendică 13 atacuri asupra nordului Israelului
23

763
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă: Negocierile dintre SUA și Iran afectează direct Ucraina
763

40
Ancheta privind presupusul spionaj al comisarului european ungar Oliver Várhelyi, aproape finalizată
40

58
Emmanuel Macron, conferinţă telefonică cu liderii UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori
58

45
Un francez a câștigat un tablou Picasso de 1,45 milioane de euro la o tombolă de 100 de euro
45

1.421
Un fost secretar general NATO trage semnalul de alarmă: "Securitatea naţională şi siguranţa Marii Britanii sunt în pericol"
1.421

34
Șeful ONU spune că este foarte probabil ca negocierile cu Iranul să fie reluate
34

44
Cursa pentru Lună se încinge: SpaceX și Blue Origin, în competiție pentru aselenizarea NASA
44

1.368
Un pariu foarte riscant: ce șanse sunt ca blocada impusă de SUA asupra Iranului să funcționeze
1.368

3.133
Primele consecințe ale alegerilor din Ungaria: Promisiunea lui Zelenski pentru Budapesta
3.133

2.901
China este cea mai afectată putere de blocada impusă de SUA în Strâmtoarea Ormuz și reacționează furibund: Este un periculos și iresponsabil!
2.901
















Comentează