Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan consideră că preşedintele american Joe Biden şi alte ţări occidentale nu au contribuit la reglementarea crizei dintre Rusia şi Ucraina şi că nu există lideri europeni potriviţi pentru a soluţiona această criză, transmit vineri Reuters şi AFP, citând media turce.
"Din păcate, occidentalii nu au făcut până acum decât să înrăutăţească lucrurile", a declarat Erdogan pentru CNN Turk în avionul cu care se întorcea dintr-o vizită în Ucraina.
Comentariile sale vin după ce joi liderul turc s-a întâlnit la Kiev cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski şi şi-a reiterat oferta ca Turcia să medieze criza cu Ucraina, ofertă salutată de partea ucraineană. El s-a oferit de asemenea să găzduiască o întâlnire între liderii ucrainean şi rus.
Erdogan a precizat în declaraţiile de presă la revenirea de la Kiev că "acordă o înaltă preţuire" vizitei pe care intenţionează să o efectueze preşedintele rus Vladimir Putin în Turcia.
Turcia, ţară cu ieşire la Marea Neagră membră a NATO şi care de mai mulţi ani menţine un echilibru instabil în geopolitica regională, s-a oferit încă din noiembrie 2021 să medieze criza legată de Ucraina.
Trimiterea de către Moscova a zeci de mii de militari la graniţele Ucrainei, care a creat temeri privind o invazie iminentă, a dus la una dintre cele mai grave crize ruso-occidentale de la Războiul Rece încoace. Relansând impasul, Statele Unite au decis să trimită la rândul lor 3.000 de soldaţi americani suplimentari în Europa de Est, Kremlinul cerându-le ca răspuns ''să înceteze să alimenteze tensiunile''. În timp ce avertizează asupra unor sancţiuni economice severe în cazul unui atac, europenii sporesc demersurile în vederea unei detensionări, cu vizite aproape zilnice ale liderilor şi diplomaţilor occidentali la Kiev şi apeluri la Vladimir Putin.
Preşedintele turc a mai afirmat vineri că Turcia şi Israelul pot coopera pentru a aduce gaz natural din Israel în Europa şi vor discuta despre cooperarea în planul energiei în cursul vizitei pe care urmează să o facă în Turcia şeful de stat israelian, Isaac Herzog, la jumătatea lui martie.
El a adăugat că Ankara este în discuţii privind semnarea unui acord de livrare de gaz natural cu Irakul.
Erdogan, tranșant după vizita la Kiev: Din păcate, occidentalii nu au făcut până acum decât să înrăutăţească lucrurile
București
8°C
Articole Similare

9
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
9

41
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
41

238
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
238

665
Misiune de gradul zero în Strâmtoarea Ormuz: distrugătoarele americane forțează 'drumul minelor'
665

230
Horoscopul zilei de 16 aprilie 2026. Leii simt nevoia de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
230

722
Victoria amară a Kremlinului: cum a devenit Marea Azov o posesie strategică fără valoare
722

1.832
Țara de lângă Europa care se uită cu admirație spre România: Tânjește să copieze modelul românesc de succes
1.832

1.934
Bubuie un scandal de proporții în SUA: Doi parlamentari demisionează din Camera Reprezenților, cu acuzații viol și agresiune sexuală
1.934

831
VIDEO Ministrul Economiei atacă PSD și profețește o criză politică de mari proporții în România: Nu înțeleg cui folosește!?
831

2.182
'Credeam că este o divinitate' - După ani de 'jurământ', o tânără din Argentina dezvăluie ce a trăit alături de 'Guru' Bivolaru
2.182

1.100
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă: Negocierile dintre SUA și Iran afectează direct Ucraina
1.100

2.171
VIDEO Ministrul Energiei face un anunț crucial direct de la Washington: România a primit undă verde din partea americanilor
2.171

1.685
Un fost secretar general NATO trage semnalul de alarmă: "Securitatea naţională şi siguranţa Marii Britanii sunt în pericol"
1.685
















Comentează