Un soldat nipon şi cel puţin 16 persoane au fost rănite marţi după erupţia unui vulcan care a declanşat o avalanşă în apropiere de o staţiune montană aflată la nord-vest faţă de Tokyo, au anunţat autorităţile japoneze, citate de AFP, scrie agerpres.ro.
Un membru al Forţelor de autoapărare "a murit după ce a fost luat de o avalanşă" în timp ce participa la un antrenament, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Japonia. Puţin mai devreme, un reprezentant al serviciilor de urgenţe a anunţat decesul unui bărbat de 49 de ani, fără să ofere însă detalii despre identitatea acestuia.
Agenţia de meteorologie japoneză i-a îndemnat pe locuitorii din zonă să nu se apropie de muntele Kusatsu Shirane, după ce a detectat "o uşoară activitate vulcanică".
"Astăzi s-a produs o erupţie", a declarat un reprezentant al agenţiei menţionate, Makoto Saito, într-o conferinţă de presă, în care a lansat un avertisment în privinţa riscurilor de producere a altor avalanşe şi erupţii de cenuşă şi roci vulcanice.
Potrivit unui purtător de cuvânt al pompierilor, 10 persoane au fost rănite în acel incident, dintre care cinci se află în stare gravă.
Dintre ele, "patru persoane dintr-o cabină de teleferic au fost rănite de cioburi de geam", a explicat Yoshihide Suga, purtător de cuvânt al Guvernului nipon.
Primele informaţii despre acest incident relatau şi despre dispariţia unei persoane, însă aceste informaţii au fost dezminţite.
Şase militari care se aflau la faţa locului pentru a participa la un antrenament au fost răniţi de acea avalanşă, însă "viaţa lor nu este în pericol", a subliniat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.
Imagini televizate arată o coloană groasă de fum şi pietre care sunt ejectate de vulcanul cu pante acoperite de zăpadă.
"Ni s-a cerut să ne refugiem în interior", a declarat pentru postul public de televiziune japonez (NHK) un bărbat prezent în acea staţiune de schi, situată în prefectura Gunma. Potrivit acestuia, aproximativ 100 de persoane au fost evacuate.
Erupție vulcanică în Japonia: 17 victime
București
9°C
Articole Similare

0
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
0

343
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
343

15
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
15

32
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
32

4.002
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
4.002

15
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
15

1.544
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
1.544

2.273
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
2.273

5.724
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
5.724

144
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
144

3.126
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.126

5.758
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
5.758

3.786
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.786

















Comentează