Eșecul unui prim compromis. Cum a răspuns Volodimir Zelenski întrebat dacă îl va ierta pe Vladimir Putin

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 08-01-2025 00:01

Actualizat: 08-01-2025 02:01

Article thumbnail

Sursă foto: Fox News

„Nimeni niciodată n-o să accepte asta. Este absolut imposibil”. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins categoric ideea iertării lui Vladimir Putin, în timpul unui interviu cu podcasterul american Lex Fridman. Acesta a sugerat că o astfel de iertare ar putea fi parte a unui compromis pentru a încheia războiul din Ucraina, dar Zelenski a declarat că nimeni nu ar putea accepta o asemenea opțiune, subliniind durerea celor care și-au pierdut familiile din cauza conflictului.


Redăm în continuare dialogul dintre cei doi, așa cum l-a redat canalul media Nexta în limba engleză:

 

Lex Fridman: - Din păcate, realitatea e că este nevoie de un compromis pentru a ajunge la o înțelegere (cu Putin).

Volodimir Zelenski: - Deci, în opinia ta, faptul că (Putin) nu este în închisoare după atâtea crime și nimeni din lumea asta nu poate să-l pună la locul lui, să-l trimită la închisoare, crezi că ăsta e un compromis mic?

Lex Fridman: - Nu este un compromis mic și ca să-l ierți... ei bine, nu va fi un compromis mic.

Volodimir Zelenski: - Să-l ierți... Nimeni n-o să-l ierte. Este absolut imposibil să fie iertat. Nu putem ști ce este în mintea și sufletul cuiva care și-a pierdut familia. Nimeni niciodată n-o să accepte asta. Este absolut imposibil. Nu știu, ai copii?

Lex Fridman: - Nu. Nu încă, dar mi-ar plăcea să am.

Volodimir Zelenski: - Doamne ajută. Ăsta este cel mai important lucru în viață. (Rușii) pur și simplu ți-au luat cel mai prețios lucru de lângă tine și tu o să întrebi cine ți-a ruinat viața înainte de a le smulge capul? Sunt curios. Ți-au luat copilul. O să întrebi „cine a făcut asta?” și or să răspundă „tipul ăla a făcut-o”, iar tu o să spui „o, atunci nu mai am nimic de zis”. Nu, nu, o să te duci și o să le smulgi capetele. Și o să fie corect să faci asta.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri