Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Este haos total în Sudan: Mai multe ţări îşi evacuează cetăţenii

Reddit
sudan africa arme

Franţa, Statele Unite, Regatul Unit şi alte ţări au început duminică să-şi evacueze cetăţenii sau personalul diplomatic din Sudan, unde confruntări violente dintre armată şi paramilitari au loc de mai bine de o săptămână, relatează AFP.

Potrivit imaginilor video colectate de AFP, convoaie de zeci de vehicule albe ale ONU au părăsit capitala Khartoum duminică, la fel ca multe vehicule, şi s-au îndreptat spre Port-Sudan, în estul ţării.

Papa Francisc a lansat un apel la "dialog" în faţa situaţiei grave din ţară, unde, din 15 aprilie, cei doi generali aflaţi la putere de la puciul din 2021 duc un război sângeros, scrie agerpres.ro.

Germania a început să-şi evacueze cetăţenii din Sudan, au anunţat duminică ministerele Apărării şi de Externe pe Twitter.

Suedia a trimis aproximativ 150 de militari pentru a-şi evacua diplomaţii şi cetăţenii din Sudanul afectat de violenţe, cu autorizarea parlamentului de a folosi forţa dacă este necesar, a anunţat duminica Ministerul suedez al Apărării.

Canada a anunţat că suspendă temporar operaţiunile diplomatice din Sudan, indicând că personalul său va lucra dintr-o "locaţie sigură în afara ţării". Situaţia din Sudan s-a deteriorat rapid, făcând imposibilă asigurarea securităţii personalului nostru din Khartoum", a indicat Ottawa într-un comunicat.

Incendii şi explozii au zguduit capitala şi suburbiile ei din nou duminică, zonele fiind survolate de avioane de luptă, potrivit martorilor.

Violenţele, în principal la Khartoum şi Darfur, în vest, au făcut peste 420 de morţi şi 3.700 de răniţi, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.