Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Este mort de aproape un an, dar compania de telefonie mobilă insistă să-și plătească abonamentul

Un italian mort de Covid de aproape un an continuă să primească facturi de telefon, deși soția lui a făcut nenumărate cereri de sistare a numărului. Ultima factură a primit-o pe 15 ianuarie, când o renumită companie telefonică îi cerea insistent să plătească factura din noiembrie.

Citește și: SURSE - Ilie Bolojan aruncă în aer negocierile dintre USR-PLUS și PNL

„După 10 luni de la moartea soțului meu și nenumărate cereri de a-i anula numărul de telefon mobil, compania continuă să trimită notificări de plată pe numele său”, spune Gabriella Pesce, soția italianului decedat, conform Corriere di Bergamo, informează Mediafax.

Femeia spune că soțul ei, Angelo Baldoni, a murit în martie, când coronavirusul l-a stins în doar patru zile.

În următoarele săptămâni, femeia a rezolvat declarațiile fiscale, moștenirile, a deschis un nou cont la bancă, însă nu a reușit să rezolve o singură problemă: cea cu compania de telefoanie.

Numărul de mobil al bărbatului face parte dintr-un pachet promoțional al companiei, care include telefonie fixă, internet, apeluri și mesaje pentru două telefoane mobile.

Femeia cere de mai multe luni anularea numărului soțului ei, dar spune că primește în continuare facturi și banii îi sunt luați din cont, în ciuda drumurilor făcute la birourile companiei, la poștă pentru a trimite actele semnate acolo.

„Luni întregi am stat la coadă la poștă pentru a plăti oferta care includea și telefonul unei persoane decedate”, declară italianca. Solicitările telefonice la serviciul pentru clienți, reclamațiile prin fax și e-mailurile nu au rezolvat problema.

„În semn de protest, din noiembrie nu am mai plătit, însă banii mi s-au luat din bancă”, explică Gabriella Pesce.

Numărul de telefon este încă activ: „O scrisoare recomandată i-a fost trimisă soțului meu pe 15 ianuarie în care compania îl obligă să plătească factura din noiembrie. Este rușinos, mai ales în acest moment ar trebui să se acorde mai multă atenție cetățenilor și multora care, la fel ca mine, trăiesc în situații teribile și dureroase”.

Compania de telefonie, contactată de Corriere di Bergamo, și-a cerut scuze femeii, afirmând că întârzierea de gestiune a survenit unor motive tehnice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.