Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Teodorovici anunță CONTROALE LA SÂNGE în zona privată de sănătate: Se pare că sunt dublări de decontări

romanialibera.ro
Eugen Teodorovici

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că instituția pe care o conduce face controale la operatorii privați din domeniul sănătății, existând suspiciunea dublării decontărilor făcute de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), scrie Mediafax.

"Sunt câteva structuri pe care Ministerul Sănătății le-a indicat. În zona privată. Vom vedea care sunt concluziile controlului, care este în derulare. L-am început deja. Începem cu zona privată, sunt zone unde se fac în special decontări de la Casa de Sănătate. Se verifică în mod special modul în care se cheltuie banii, modul în care sunt decontați de Casa de Sănătate pentru că, se pare, că sunt dublări de decontări de cheltuieli în această zonă. Adică pentru același tip de intervenție medicală se plătesc de mai multe ori aceste activități, și de către privat, și de către Casa de Sănătate și deja avem o mare problemă dacă lucrurile sunt în acest fel. E o chestiune ilegală și imorală față de pacienți în primul rând pentru că acești bani pot fi cheltuiți acolo unde pacienții au nevoie și știm că în sănătate e nevoie acută de finanțare", a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Suspiciunile sunt că anumiți operatori privați cer Casei Naționale de Sănătate decontarea unor servicii medicale care au fost deja achitate de pacienți.

"Lucrurile, dacă se încalcă în acest fel în zona de sănătate, să fie (sancțiunile -n.r.) foarte dure. Nu poți să te joci cu ceea ce înseamnă sănătatea. Sunt fonduri foarte multe alocate Casei de Sănătate, undeva la șapte miliarde de euro și nu cred că toți acești bani sunt cheltuiți exact cum prevede legea. De asta am întrebat dacă sunt siguri cei de la Casă (Casa Națională de Asigurări de Sănătate -n.r.) că ceea ce decontează se face strict cu respectarea legii. Avem semnale și avem chiar o solicitare din partea Ministerului Sănătății de a verifica acești agenți economici. Este vorba de modul în care acești operatori funcționează, indiferent de patologie", a declarat ministrul de Finanțe.

Eugen Teodorovici a precizat că nu i se pare normal ca agenții economici care oferă asigurări și abonamente medicale să și presteze astfel de servicii.

Citește și: Victor Ponta S-A DEZLĂNȚUIT pe tema Catedralei Mântuirii Neamului: O să șterg cometariile celor care se cred atât de superiori

"Cel care emite aceste asigurări de sănătate nu poate să și presteze. Au abonamente medicale, nici măcar asigurări. Nu (le închid afacerea -n.r.) , pot să opteze pentru una sau alta. Este o chestiune de principiu. Dacă tu ești cel care asigură, cum poți să fii și cel care prestează?Ați văzut, și în zona auto, cei care asigură prepară și mașina? Nu merge pentru că e un posibil conflict de interese între cele două. Eu trebuie să verific dacă cel care a prestat a și prestat acest serviciu pentru că i-l decontez. Întâi am discutat cu ministerul Sănătății și apoi și cu companiile", a completat Teodorovici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.