Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Teodorovici, declarație controversată: În sistemul medical lipsește calitatea umană

Atlantic Council
eugen teodorovici

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că în sistemul de sănătate ceea ce lipsește este „calitatea umană”, subliniind că dacă ar fi efectuat un sondaj, un procent de aproape 100% din populație va spune același lucru.

Citește și: Klaus Iohannis despre organizarea alegerilor prezidențiale împreună cu referendumul - Putem fără niciun fel de problemă

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, în cadrul unui eveniment că ceea ce lipsește atât în domeniul sănătății, cât și în multe alte domenii este „calitatea umană”.

„Ce ne lipsește? Poate ne supărăm dacă spunem așa, direct, cred că totuși calitatea umană, sau nivelul acesteia lipsește foarte mult în toate domenile și, desigur, și în sănătate. Nu vreau să văd medici care își dau diplome. Pentru medici, diploma în sine este pacientul a cărei problemă este rezolvată de medic”, a spus ministrul, informează Mediafax.

Potrivit aceleiași surse, în ipoteza în care un sondaj ar fi realizat pe această temă, în rândul populației, un procent apropiat de 100% va semnala aceeași problemă a „calității umane”.

„Oricât de defect ar fi sistemul, din toate punctele de vedere - infrastructură, medicație, orice, când vezi totuși un altfel de comportament cred că e un lucru de la care se pleacă”, precizează ministrul.

„Mă uit astăzi la foarte multe zone unde s-au dat și bani de salarizare și echipamente, nu poate nimeni să nege că echipamentele zac de ani de zile, nou-nouțe, de ultimă generație la acea vreme prin magaziile multor spitale, e un fapt deja cunoscut. (...) Poți să fi un medic foarte bun, dar fără acest nivel al calității umane mai sus decât media nu cred că poți să faci ceea ce omul așteaptă de la tine”, a mai adăugat ministrul.

Eugen Teodorovici a precizat că statul este dispus să sprijine sectorul Sănătății „din toate puterile, cu toată forța”.

„Din mai multe motive, o dată că e obligatoriu ca cei care sunt în funcții publice să înțeleagă că unul dintre motivele pentru care sunt în acele funcții este și acesta al pacientului, al omului. Sunt chestiuni normale, umane, între noi, între oameni”, a informat ministrul.

Sursa citată a declarat și faptul că un efect important al investițiilor în acest domeniu vizează și latura economică, cheltuielile fiind considerabil diminuate prin programele de prevenție.

„Dacă gândești economic, e logic să investești, să previi, decât să stai să cheltui apoi sute de milioane de euro, poate chiar sume și mai mari în zona de sănătate. (...) Orice faci, ori ești acuzat că îți faci campanie, asta e o chestiune care nouă ne face foarte mult rău. Noi politizăm orice”, spune Teodorovici.

Teodorovici a declarat că e dispus să facă rost de finanțare pentru principalele patologii caracterizate ca fiind cele cu rata cea mai mare de mortalitate în România, în sensul diminuării procentului îngrijorător al ratei deceselor pentru bolnavii cu acele afecțiuni, dar și în sens economic: „Sunt cele mai mari costuri generate în economia noastră, trebuie să știm ce trebuie făcut pentru ca acest tip de patologie să nu mai fie o problemă pentru noi ca țară”, a spus ministrul.

El a concluzionat spunând că România are nevoie de un pact pe sănătate. „Poate ar fi indicat ca toți factorii politici decidenți să stea la aceeași masă, discutăm exact despre aceste lucruri, le punem pe hârtie cu calitatea obligatorie de a fi parcurse și atunci indiferent de cine guvernează le aplică, fără ca cealaltă parte să primească huiduieli sau tot felul de mesaje, astfel încât să nu se facă. Din păcate asta e lumea politică, e meschină”, a conchis ministrul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.