Fostul ministru de Finanțe, Eugen Tedorovici, susține că politica dusă de Guvernul PNL este una făcută ”pe genunchi” și se ajunge în situații penibile ca proiecte susținute de liberali în opoziție să nu mai fie susținute de ei la guvernare.
Citește și: Guvernul taie în carne vie: un val uriaș de bugetari pleacă din sistem. Se ÎNGHEAȚĂ salariile demnitarilor
”De-a râsu'-plânsu', de-a alba-neagra și de-a politica făcută pe genunchi....cam despre asta este guvernarea PNL, mult prea devreme eșuată! La fel de eșuată cum este și politica unora ce se dădeau mari iubitori de țară, promotori ai normalității, oameni cu viziune, cu...prințipii (care va să zică că nu le au).
Când politica de conjunctură face ravagii în consecvența oamenilor politici ajungem la situații absolut penibile, ca cea de astăzi, când tocmai deputații PNL și-au contestat propriul proiect de reducere, începând cu 2020, a cotei standard de TVA de la 19% la 16% și a cotei TVA pentru alimente de la 9% la 5%. Și asta este doar o dovadă clară a felului în care o măsură bună ajunge victima jocului politic haotic și interesului electoral.
Cu totul altfel am procedat noi, într-o situație asemănătoare, atunci când o altă măsură bună - creșterea alocației pentru copii - inițiată prost de opoziție, doar cu intenția populistă de a acapara voturi, a fost salvată și corect legiferată, anul trecut, de guvernul PSD.
Pentru cei care și-au pus toate speranțele și au pariat totul pe seriozitatea, onestitatea, responsabilitatea și competența oamenilor noi din PNL, sub conducerea unui destoinic șef de stat, e cam trist ce se petrece chiar în guvernarea asta dedicată României normale.
Iată cum, pas cu pas, ne îndreptăm către penelistul trist și normalul anormal.
Eu rămân consecvent și #insistpentruRomania”, scrie Eugen Teodorovici.
Comentează