Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Teodorovici își recunoaște înfrângerea: Cum va modifica OUG 114

Inquam Photos / George Calin
eugen teodorovici

Promovarea de alternative la Ordonanţa de Urgenţă 114 este posibilă, numai dacă acestea vor fi echitabile pentru cetăţeni şi corecte faţă de economia românească, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la "Ora Guvernului", la dezbaterea politică privind efectele acestui act normativ,potrivit agerpres.ro.

Citește și: Victor Ponta anunță BREAKING NEWS: 'Ponta îl laudă pe Dragnea: Da, chiar îl laud!'

"Suntem în această perioadă implicaţi în dezbateri pe fiecare sector în parte, dar vreau să vă spun foarte clar: vom promova dacă este cazul alternative. Doar dacă, şi o repet, acestea vor fi echitabile pentru cetăţeni şi corecte faţă de economia românească", a spus Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a lansat şi o serie de întrebări la care a menţionat că nu crede că va primi un răspuns, una dintre acestea fiind cum de multe companii multinaţionale rulează afaceri de miliarde de euro, dar au profit de sub 1% raportat la cifra de afaceri.

O altă întrebare retorică a lui Eugen Teodorovici a făcut referire la erodarea bazei impozabile şi la transferul profiturilor.

"Ştiţi de asemenea şi cum a evoluat indicele privind accesul la finanţare şi că s-a diminuat accesibilitatea pe piaţa creditului, valoarea indicatorului reducându-se de la 1,45 în iunie 2017 la 1,29 în iunie 2018, în contextul unei creşteri a sumelor pe care românii cu împrumuturi la bănci trebuie să le plătească lună de lună", a spus Eugen Teodorovici.

De asemenea, el a afirmat că România are cea mai mare diferenţă între rata dobânzii la credite şi rata dobânzii la depozite din Uniunea Europeană. Diferenţa este de 5 puncte procentuale, dublă faţă de media la nivel european, cu 40% mai mare decât cea din Polonia şi de 2,5% decât în Cehia. În acest context, din cauza dobânzilor ridicate, băncile comerciale nu mai creditează economia reală, iar lipsa creditării frânează creşterea economică cu 0,5 puncte procentuale în fiecare an.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a fost invitat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora Guvernului", la dezbaterea politică despre efectele Ordonanţei de urgenţă 114/2018.

Miercuri, Biroul permanent a luat această decizie la solicitarea grupului parlamentar al USR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.