DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Eugen Teodorovici promite construcţia a 1.000 de grădiniţe: Alocările bugetare vor fi de până la 500.000 de euro

romanialibera.ro
Eugen Teodorovici

Guvernul lansează Programul gROwth "Investim în copii, investim în viitor" care presupune susţinerea financiară a investiţiilor private, în limita a 500.000 de euro, în construcţia, înfiinţarea sau amenajarea de grădiniţe olimpice cu profil sportiv, relatează agerpres.ro.

citește și: S-a stabilit cine îl va înlocui pe procurorul Cristian Lazăr: Cine este magistratul care va face ancheta în dosarul în care este vizată Carmen Iohannis

"Un alt program foarte important este programul gROwth, adică 'Investim în copii, investim în viitor'. Este o altă măsură din programul nostru de guvernare. Acest program presupune construcţia a minimum 1.000 de grădiniţe. Specificul acestui program este acela că o grădiniţă are o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, care are inclus un teren de sport şi vor fi ore de sport în aceste structuri de educaţie. Aceste investiţii vor fi făcute de către zona privată, iar alocările bugetare vor fi de până la 500.000 de euro", a anunţat, marţi, la Guvern, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Potrivit ministrului, este vorba de un proiect de ordonanţă de urgenţă care cuprinde mai multe măsuri şi care va fi adoptat până la finele anului curent.

"Această ordonanţă de urgenţă cuprinde o serie de instrumente financiare pe care propunem să le înfiinţăm şi de care s-a vorbit foarte mult şi intens în spaţiul public. Sunt instrumente care vor fi foarte utile, ceea ce înseamnă o creştere a mediului de viaţă în zonele sărace din România, în special la nivelul comunităţilor locale, pentru că de foarte mulţi ani se discută foarte mult de soluţii care să fie adoptate în această direcţie. Primul instrument este Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, care va avea un buget de aproximativ 10 miliarde de euro. Este un mecanism care stabileşte două zone prioritare, fiecare cu un anumit tip de activităţi în fiecare din aceste două zone. Vă pot da un exemplu de ceea se poate finanţa: domeniul infrastructură, sănătate, dispensare, centre medicale, şcoli, grădiniţe, reţea de apă, canalizare, practic tot ceea ce este nevoie la nivelul comunităţii locale, iar diferenţierea între cele două zone de prioritate se face în principal pe motivul acela că în primul sector de activităţi sunt acele măsuri pentru care comunităţile locale trebuie să se conformeze faţă de obligaţiile asumate atunci când am devenit stat membru, în special în zona de apă, canal, deşeuri pentru care în cazul în care nu este conformare statul român poate să plătească anumite penalităţi de nerespectare a angajamentelor asumate la nivel european", a precizat şeful de la Finanţe.

Teodorovici a menţionat că nicio comunitate locală nu poate avea mai mult de două proiecte în acelaşi timp.

"Poţi să treci să finanţezi o prioritate din sectorul al doilea doar după ce ai parcurs practic tot ceea ce era ca şi obligaţie din prima parte de priorităţi. De asemenea, nicio comunitate locală nu poate avea mai mult de două proiecte în acelaşi timp. Este foarte important şi acesta este un lucru care să asigure o finanţare pe o arie cât mai largă la nivel local. De asemenea, se aplică acest instrument şi universităţilor care, şi ele, având şi fonduri la dispoziţia lor an de an, au avut un anumit excedent şi care cu acest instrument să putem să găsim acel spaţiu necesar pentru ca aceste structuri de învăţământ universitar să poată să-şi facă investiţiile, care să aducă o creştere a nivelului sau a calităţii actului de învăţământ în această zonă şi, desigur, un număr mai mare de studenţi atât din ţară, cât şi din afara ţării, pentru că se pune accent şi pe o strategie, să spunem, de atragere de studenţi şi din afara ţării noastre", a explicat el.

Un alt instrument, a adăugat şeful de la Finanţe, este cel referitor la Fondul de Finanţare a contractelor de parteneriat public privat.

"Ştiţi foarte bine, Guvernul a aprobat o listă de proiecte importante de infrastructură în zona de parteneriat public privat, adică acolo unde va fi şi este clar manifestat un interes din partea privatului de a veni parte sau alături de zona publică şi atunci acest fond practic de finanţare este un fond la nivelul Secretariatului General al Guvernului, la Comisia Naţională de Prognoză, fond din care se vor face alocările bugetare către acele instituţii publice, adică acei parteneri publici care intră în montajul financiar pe diferite proiecte. Practic, cu această ultimă măsură, intenţia Guvernului de a avea proiecte de infrastructură în special în zona de parteneriat public privat se poate începe", a conchis acesta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.