Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eugen Teodorovici vine cu lămuriri: Eu vorbeam noaptea la telefon cu agențiile de rating!

Guvernul Romaniei
Eugen Teodorovici

Fostul ministru de Finanțe Eugen Teodorovici a afirmat că agențiile de rating vor revizui perspectiva ratingului României la negativă, și în primăvara anului viitor, în contextul în care Guvernul și-a asumat un deficit de 4,3% pentru acest an, iar datele din strategia fiscală „se bat cap în cap”, conform Mediafax.

Citește și: E SHOW în Guvernul Orban: ministrul Sănătății promite că se duce peste Florin Cîțu, la Finanțe: Niciodată nu sunt mulțumit

„Referitor la agenția de rating, eu am avut personal discuții telefonice. Am fost primul ministru de Finanțe care a discutat personal, nu spun cu care dintre cele trei agenții, dar am discutat nopți la rând, încercând să explic care este strategia mea ca ministru de Finanțe. Acele discuții, argumente, elemente furnizate, aceste agenții tot timpul au dat României un rating stabil și o perspectivă stabilă.

Acum când tu ca Guvern ți-ai asumat deja depășire de 4,3 sau 4,4% ca deficit anul acesta, când ai prezentat public o strategie fiscală pentru anul care urmează, pe care o s-o prezint și mâine (duminică – n.r.) la conferința de partid de la ora 12.00, sunt date care se bat cap în cap. Date care arată foarte clar Comisiei Europene, acestor agenții de rating și altor parteneri internaționali și piețelor în general că lucrurile nu vor sta așa cum spune actualul Guvern. Ceea ce implicit, în primăvara acestui an, aceste agenții de rating vor da un rating negativ României. Din păcate, asta ne va costa pe toți”, a declarat Eugen Teodorovici, sâmbătă la Antena 3.

Întrebat cum ne va costa pe toți acest lucru, Teodorovici a replicat că, în 40 de zile de guvernare PNL, România a plătit 11 miliarde de lei.

„Hai să vedem ce ne costă astăzi pe ce s-a întâmplat. În primul rând căderea aceasta abruptă a leului. Această declarație a ministrului de Finanțe a dus la prăbușirea leului care implicit a dus la creșterea datoriei guvernamentale în euro, pentru că leul fiind mai slab, ceea ce aveam noi împrumutat în n euro a făcut să fie ca datoria să fie și mai mare. Deci un cost, la prima vedere de neluat în seamă, dar el va conta pentru noi toți românii. Per total, în 40 de zile de guvernare PNL, țara a plătit 11 miliarde de lei”, a completat fostul ministru de Finanțe.

El a vorbit despre efectele unui rating negativ pe anul viitor, cum ar fi creșterea costurilor de finanțare, ceea ce înseamnă împrumuturi mai scumpe, și riscuri mai mari pentru investițiile care vor fi făcute în țară.

„Ce urmează de acum încolo, dacă noi ne-am asumat ca țară pe acest an un deficit de 4,3%, pe anii care urmează deficite mari, departe să ne integrăm în acea obligație europeană de deficit, automat agențiile de rating spun foarte clar, au scris-o chiar în acest ultim raport al lui Standard&Poor’s, că perspectiva ratingului de țară este negativă și implicit când vor veni vor da și un rating negativ. Costurile noastre de finanțare, firmele, toată lumea se va împrumuta mai scump în această țară. Investițiile în țară se vor face cu un risc mai mare și implicit poate unele nu se vor mai face, pentru că va exista un risc. Unii vor face investiții. Acum depinde și de business-ul pe care vor să îl deschidă în România, dar per ansamblu imaginea țării va avea de suferit”, a mai explicat Eugen Teodorovici.

Social-democratul a mai spus că „este foarte greu să menții un rating de țară. Este foarte greu să îl crești, cum uite are Ungaria. Ungaria are un rating stabil, noi suntem acolo la buza prăpastiei și nu facem altceva decât să adâncim această prăpastie”.

Agenția de rating Standard & Poor's a revizuit perspectiva ratingului României la negativă, menținând actualele ratinguri - BBB-/A-3.

Agenția, care avertizează că ratingul ar putea fi redus în următoarele 24 de luni, invocă cheltuielile fostei guvernări, care au determinat actuala guvernare să revizuiască țintele fiscale pentru 2019 și 2020, pe fondul încetinirii economiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.