La mai bine de patru ani de la ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, relațiile dintre cele două părți continuă să evolueze în cadrul Acordului comercial și de cooperare (TCA), semnat la finalul anului 2020 și intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021. Acest acord complex reglementează, printre altele, schimburile comerciale, cooperarea în materie de justiție penală, mobilitatea lucrătorilor, coordonarea securității sociale și accesul la programele europene.
În acest context, Parlamentul European elaborează în 2025 un nou raport de implementare al TCA, al doilea de la intrarea în vigoare a acordului. Raportul analizează provocările și progresele înregistrate în aplicarea acordului. Comisia pentru Afaceri Externe și Comisia pentru Comerț Internațional sunt raportoare principale, însă nu mai puțin important este rolul Comisiei pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale (EMPL), care a emis o opinie esențială pentru protejarea drepturilor sociale în relația cu Marea Britanie.
Deputatul în Parlamentul European, Eugen Tomac, este raportor din partea grupului Renew Europe pentru avizul EMPL și a jucat un rol esențial în introducerea și susținerea unor amendamente care apără drepturile lucrătorilor europeni - mai ales în contextul celor peste un milion de români care locuiesc în Marea Britanie. „Avem o comunitate foarte mare de români care trăiește acolo. Zona metropolitană a Londrei are mai mulți locuitori decât toate orașele României, în afară de București. Mai ales după Brexit, situația multora dintre ei s-a complicat și cred că avem datoria, ca oameni politici, să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne asigura că le sunt respectate drepturile”, a declarat Eugen Tomac.
Europarlamentarul a subliniat necesitatea menținerii unui „teren echitabil de concurență” (level playing field) în relațiile economice dintre UE și Regatul Unit, prin respectarea angajamentelor privind standardele sociale și de muncă: „Nu putem permite ca angajamentele asumate de Regatul Unit în TCA să devină simple declarații. UE trebuie să vegheze ca protecția lucrătorilor — indiferent că sunt români, polonezi sau italieni — să fie reală și aplicată. Acest lucru înseamnă controale, sancțiuni și un dialog continuu cu autoritățile britanice”.
Un alt punct major a fost regimul de vize de muncă temporară, care impune cerințe costisitoare și birocratice pentru cetățenii UE. „E inacceptabil ca un electrician român sau un inginer IT să aibă nevoie de un sponsor, să plătească taxe suplimentare și să fie descurajat să lucreze legal în Marea Britanie, deși Acordul TCA promite altceva. Acest sistem descurajează mobilitatea și contrazice chiar spiritul acordului”, a explicat Eugen Tomac.
Un alt amendament depus prevede crearea unui mecanism european de sprijin pentru lucrătorii sezonieri, în special în domenii esențiale precum agricultura și construcțiile. Românii pleacă să lucreze temporar în Regatul Unit, adesea în condiții precare, prin urmare Eugen Tomac a solicitat stabilirea unor standarde comune de muncă decentă, acces la asigurări sociale și protecție împotriva exploatării.
Un alt pilon important al opiniei EMPL a fost coordonarea drepturilor de securitate socială dintre UE și Regatul Unit, în special pentru lucrătorii mobili — cum sunt cei care se mută pentru perioade mai scurte sau lucrează sezonier. „Un român care a muncit legal în Regatul Unit trebuie să-și poată cumula acea perioadă pentru pensie, să beneficieze de asigurări de sănătate sau indemnizații, fără să piardă drepturi din cauza birocrației. Este obligația noastră să ne asigurăm că acest lucru funcționează corect și transparent”, a subliniat Eugen Tomac.
Tomac susține accelerarea aplicării Articolului 158 din TCA, privind recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale. „Este revoltător că, la patru ani de la Brexit, doar profesia de arhitect beneficiază de un cadru de recunoaștere. Solicităm includerea urgentă a unor domenii vitale precum sănătatea, ingineria, dreptul sau serviciile financiare”, a afirmat europarlamentarul român.
Eugen Tomac a mai cerut evaluarea posibilității de creare a unui punct unic de contact UE–UK pentru raportarea încălcărilor drepturilor lucrătorilor: „Românii nu știu mereu cui să se adreseze când li se încalcă drepturile. Vrem o linie directă, clară și eficientă pentru acești oameni. Este o formă minimă de justiție.”
„Deocamdată, suntem încă în etapa de negocieri, însă pare că vom avea un consens larg cu privire la conținutul raportului, deoarece viziunile grupurilor politice europene se aliniază când vine vorba de protecția drepturilor cetățenilor și lucrătorilor europeni. Este foarte important ca Parlamentul European să fie implicat în analiza implementării Acordului comercial și de cooperare cu UK, întrucât suntem instituția europeană cea mai apropiată de cetățean!”, a conchis Eugen Tomac.
Comentează