Selecţionerul Italiei, Luciano Spalletti, a declarat că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru eliminarea echipei de la Campionatul European în optimi, după 0-2 cu Elveţia, relatează Reuters preluat de news.ro
"Responsabilitatea este a mea", a spus Spalletti la conferinţa de presă de după meci. "Am eşuat din cauza selecţiei mele. Niciodată nu este din cauza jucătorilor".
Spalletti a precizat, totuşi, că nu a avut suficient timp pentru a cunoaşte mai bine echipa. Toţi ceilalţi antrenori au avut 30 sau chiar mai multe meciuri cu echipele lor înainte de începerea turneului, a spus el, adăugând: "Eu am avut doar 10".
Spalletti a fost numit selecţioner al echipei naţionale a Italiei în august 2023, după demisia lui Roberto Mancini.
Luciano Spalletti a mai spus că jucătorilor săi le-a lipsit forţa fizică pentru a face faţă echipei elveţiene.
Echipa naţională a Elveţiei s-a calificat sâmbătă în sferturile de finală ale Euro 2024, după ce a învins, la Berlin, scor 2-0, chiar deţinătoarea trofeului, Italia.


















Comentează