Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EURO U21 2019 Mirel Rădoi le-a mulțumit lui Daniel Isăilă și Gică Hagi pentru calificare

mirel radoi

Echipa națională de tineret a României a scris istorie luni seară, 24 iunie, la Cesena. Tricolorii convocați și pregătiți de selecționerul Mirel Rădoi (38 de ani) s-au calificat în semifinalele Campionatului European 2019.

La finalul ultimului meci din grupa C, acolo unde România a înregistrat o remiză albă cu Franța, antrenorul Mirel Rădoi a ținut un discurs plin de emoție și de speranță și le-a mulțumit oamenilor care stau în patele acestei performanțe. Fostul selecționer, Daniel Isăilă, dar și omul care a oferit cea mai mare încredere tinerilor fotbaliști români, Gică Hagi, nu au fost uitați.

"Aş vrea să vă mulţumesc vouă, presei, pentru că sunteţi parte din povestea noastră, sunteţi parte din istoria noastră. La începutul acestei campanii, antrenor era Daniel Isăilă, trebuie să îi mulţumim în această seară, pentru că o mare parte din performanţă îi aparţine. O mare parte din performanţă aparţine tuturor cluburilor din România care au dat jucători la echipa naţională, lui Gică Hagi, părinţilor, pentru că au crescut aceşti minunaţi copii şi au ştiut să îi educe", a spus Rădoi, în cadrul conferinței de presă, care a mai precizat:

"Sperăm să aibă un final fericit şi să ne vedem la Udine pe Dacia Arena, dar până atunci mai avem un hop. În acest moment, povestea continuă şi sperăm să ne bucurăm în continuare alături de fani".

România urmează să înfrunte Germania, deținătoarea titlului, în semifinalele turneului final. Partida va avea loc joi, 27 iunie, de la ora 19:00, ora României la Bologna.

În a doua semifinală se vor înfrunta Spania şi Franţa. Ibericii au câştigat Grupa A, în timp ce francezii au încheiat Grupa C pe locul 2, după 0-0 cu România. Franţa a fost cea mai bună ocupantă de loc secund de la EURO 2019 U21, după ce a acumulat 7 puncte. Italia s-a aflat în urma sa, cu un 6 puncte. Franţa şi România au încheiat la egalitate în Grupa C, dar tricolorii noştri au avut un golaveraj mai bun, astfel că au câştigat grupa. Partida dintre Spania şi Franţa va avea loc la Reggio Emilia.

În urma accederii în semifinalele EURO 2019 U21, România U21 şi-a asigurat prezenţa la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo.

"Cel mai important e că suntem parte a istoriei, parte a istoriei României. Ultima dată am jucat la Jocurile Olimpice acum 54 de ani, va fi minunat la Tokyo, va fi o onoare pentru jucătorii români să evolueze la Jocurile Olimpice", a mai spus Mirel Rădoi.

Echipa naţională de fotbal a participat ultima oară la Jocurile Olimpice de vară în 1964, culmea, tot la Tokyo. De-a lungul istoriei, România a mai evoluat la JO 1924 (Paris), JO 1956 (Helsinki) şi JO 1964. Cea mai bună clasare a fost locul 5, obţinut la Tokyo. În acel an, în echipa României evoluau Ion Nunweiller, Dan Coe, Emeric Ienei sau Gheorghe Constantin. Selecţioner era Silviu Ploeşteanu.

Toate meciurile de la EURO 2019 U21 sunt difuzate în direct de TVR 1, TVR HD şi Radio România Actualităţi.

Marea finală de la EURO 2019 U21 va avea loc duminică, 30 iunie, pe stadionul "Dacia Arena", din Udine.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.