Europarlamentar: Brexit-ul a fost o surpriză și pentru cei care i-au făcut campanie

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 11-07-2016

Actualizat: 11-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a declarat luni, la Deva, ca rezultatele referendumului privind iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana au reprezentat o surpriza si pentru politicienii care au sustinut aceasta idee, în contextul în care promotorii ei s-au vazut în situatia de a nu avea pregatite etapele urmatoare Brexit-ului.

'Normal era ca atunci când câstigi sa ai planuri pregatite pentru ce vei face a doua zi, sa ai propuneri de politicieni, sa ai propuneri de lideri, sa ceri demisia lui David Cameron imediat si nu peste câteva luni, sa începi procesul de iesire imediat si nu într-un viitor nedefinit, asa cum vedem ca se întâmpla acum în relatia dintre Marea Britanie si restul Uniunii Europene. Cred, de aceea, ca e începutul unui proces cu foarte multe necunoscute, cred ca este nevoie de solidaritate europeana, în acest moment. Adica, UE 27 - daca decidem sa o numim asa - trebuie sa vina si sa reafirme atasamentul la valorile si la rezultatele Uniunii Europene', a afirmat Iuliu Winkler.

Deputatul european a aratat ca este nevoie de mai multa implicare si dialog pentru a fi cunoscute de catre cetatenii UE avantajele care decurg din apartenenta la aceasta structura, el mentionând, în acest context, libertatea de miscare, fondurile pentru dezvoltarea unor proiecte locale sau chiar eliminarea taxelor de roaming, începând de anul viitor.

'Nu am avea libera circulatie fara UE, (...) nu am putea beneficia de Programul Erasmus, iar tinerii si profesorii nostri nu ar putea sa studieze în UE asa cum o fac acum, nu ar exista modelul de bussines de 'zbor low cost' - e vorba de o cincime din pretul unei curse de linie, care a facut posibil pentru zeci de mii, sute de mii de români sa se deplaseze în întreaga Europa. Acest model de bussines este posibil datorita conventiei europene asupra spatiului aerian, fara de care nu am avea asa ceva. Nu am avea fonduri europene, nu am avea plati pe suprafata daca nu ar exista UE si politica agricola comuna. Nu am avea fondurile pentru proiectele de dezvoltare locala', a punctat Winkler.

În opinia acestuia, în mentalul oamenilor lista acestor drepturi a intrat deja 'la categoria lucrurilor obisnuite'.

Parlamentarul european a mai spus ca este nevoie de reafirmarea atasamentului politic la proiectul UE.

AGERPRES

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri