Europarlamentare Ungaria: Fidesz (partidul lui Orban) 51,5%; Jobbik, locul 2

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 26-05-2014

Actualizat: 26-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Fidesz va avea astfel 12 din cele 21 de mandate în PE ale Ungariei, în timp ce Jobbik va dispune de 3 locuri.

Marele perdant al alegerilor pentru PE este opoziția socialistă, sprijinită de numai 10,9% dintre votanți (2 locuri), în scădere față de procentul de 17,3% de la scrutinul din 2009, potrivit datelor Biroului Electoral Național.


Rata de participare la vot a fost de 28,92%.

Partidul conservator Fidesz obținuse în 2009 56,3% din voturi, iar Jobbik — 14,7%.

"Am câștigat, am câștigat masiv", a declarat Viktor Orban, într-un discurs adresat susținătorilor într-un parc din centrul Budapestei, adăugând că Fidesz a obținut cel mai bun rezultat din grupul PPE.

Reprezentanții aleși ai Fidesz vor fi 'trupele trimise la înaintare', care pot proteja țara natală în străinătate, a spus Orban.

El a mai declarat că eurodeputații formațiunii sale vor lucra în străinătate pentru a obține respect pentru unguri și pentru a reprezenta interesele acestora, precum și pentru a face auzită la Bruxelles vocea ungurilor. "Ungurii sunt uniți în a respinge extremele", a adăugat el.

"Ungurii construiesc o țară care are un mare viitor", a mai afirmat Orban.

Agerpres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri