Europarlamentarul Daniel Buda: 'Comisia Europeană trebuie să intervină de îndată pentru a stopa jaful secolului pus la cale de către Guvernul PSD-ALDE'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-05-2018

Actualizat: 20-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: paginaeuropeana.ro

Europarlamentarul PNL, Daniel Buda, spune că decizia de naționalizare a Pilonului II de pensii e sinonimă cu naționalizarea caselor de către comuniști. El îi cere lui Liviu Dragnea să oprească jaful din România.

”Îi solicit public lui Liviu Dragnea să oprească cel mai mare jaf al României de la comuniști încoace. Îi atrag atenția că nu este nicio diferență între naționalizarea Pilonului II de pensii preconizată a fi făcută de PSD-ALDE și naționalizarea caselor de către comuniști. Dreptul de proprietate este sacru și inviolabil. Nimeni nu poate să se atingă de un drept de proprietate fără să îi fie atrasă răspunderea în primul rând din punct de vedere politic.

Citește și: Top 3 cele mai bogate familii regale din Europa. Surpriză! Pe ce loc se află Casa Regală din Marea Britanie

Românii trebuie să se trezească până nu rămân fără bani în cont. Discutăm de 9,1 miliarde de euro din Pilonul II de pensii pe care Guvernul PSD-ALDE vrea să pună mâna. Liviu Dragnea și actualul Guvern le fură pe față românilor acești bani. Invităm românii să semneze petiția inițiată de PNL și să își manifeste dezaprobarea față de jaful secolului.

Sesizez Comisia Europeană cu privire la această tentativă abuzivă din partea Guvernului PSD-ALDE, solicitându-i președintelui Jean-Claude Juncker ca, prin mecanismele pe care le are la dispoziție și în virtutea tratatelor la care România este parte, să intervină și să prevină orice furt public la adresa românilor. Nu cred că s-a mai întâmplat un astfel de abuz într-o țară europeană tocmai de aceea, intervenția Comisiei Europene este absolut necesară în jaful secolului pus la cale de actuala guvernare.”, e mesajul lui Daniel Buda, europarlamentar și preşedinte PNL Cluj.

Citește și: De ce i-a făcut de fapt Ludovic Orban plângere penală Vioricăi Dăncilă – planul din spatele ușilor închise! Ce va urma pentru cariera lui politică .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri