Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Europarlamentarul PNL, Mihai Țurcanu, despre atacul la adresa lui Iohannis: 'Halucinant, exemplu tipic de propagandă iliberală toxică, insultătoare'

Stiripesurse.ro
Mihai Turcanu / Mihai Țurcanu

Europarlamentarul PNL Mihai Țurcanu susține că atacul 'absolut suburban al tânărului fotomodel Laufer', ce l-a acuzat pe Iohannis pentru antiseminism după ce a fost respins ca ministru al dezvoltării a genrat în câteva ore o 'o îngrijorare sporită în cabinetele Parlamentului European'. O 'îngrijorare' ce vine dintr-o țară ce 'își ține ascunse elitele tocmai din cauza unor personaje toxice asemenea lui, mai susține Mihai Turcanu.

„Dezbaterea politică din România este compromisă, cu o cadență îngrijorătoare, de personaje care, în lipsa unor firești seturi de argumente, fac din atacul la persoană arma cu care, cred ei, reușesc să cucerească audiențe și să contabilizeze beneficii electorale. (...) Cei de aici, aflați și ei, permanent, în dispute politice interne, în țările lor, au fost profund șocați de declarațiile absolut iresponabile făcute de tânărul care se dorea ministru, deși, în mod evident, demnitatea în cauza ar fi fost cu mult prea mare decât putințele individului.

Este limpede pentru toată lumea că atunci când acuzi un președinte de țară de simpatii naziste și de un antisemitism care a împiedicat împlinirea ta profesională trebuie să fi zăbovit câteva minute asupra subiectului în cauză, iar analiza personală ți-a sugerat, cu evidență, că din momentul în care vorbești problema ta personala devine una de interes național și nu numai.

Gravitatea unor asemenea declarații depășește limitele mediocrității cu care PSD a evoluat în spațiul public, în ultimii doi de zile, și generează daune imense pentru evaluarea continuă a României, în parcursul ei european.

Domnul Laufer a interpretat una din partiturile scrise de către mașina de propagandă a PSD și a lăsat fără glas un popor care a votat în 2014 un minoritar, în funcție de președinte.

Același domn Laufer omite să precizeze, în mincinoasa și reprobabila lui intervenție, dacă povara originii sale evreiești era aceiași și în momentul în care Președintele Iohannis la numit ministru, într-unul din cabinetele de tristă amintire ale acestei alianțe toxice.

Tot domnul Laufer nu a catadicsit să precizeze, pentru destinatarii declarației lui uluitoare, care era originea lui în momentul în care a părăsit demnitatea de ministru, la dorința partidului pe care-l slujește cu atâta și atâta devotament.

Comunicarea politică incompletă și insultătoarea decizie de a nu răspunde sutelor de întrebari pe care, cel mai probabil, jurnaliștii prezenți la acea intervenție sinistră ar fi dorit să le formuleze, pentru limpezirea minților sufocate de impertinența mesajului public al tânărului Laufer, sunt exemple tipice de propagandă și manipulare de tip iliberal.

Pentru distinsul "neministru" și pentru toți cărora PSD, prin vocea tremurată a domnului Laufer, s-a adresat prin acel comunicat, inserez mai jos câteva caracteristici ale iliberalismului care parazitează, într-un mod absolut halucinant, politica românească.

Pentru iliberali, asemenea domnului Dragnea, Tăriceanu sau Laufer, o lume deschisă este doar o sursă de inepuizabile angoase, nu de oportunități, libertățile sunt o sursă de dezordini, nu argumente pentru o societate de succes, trecutul a fost, în mod evident, mai bun decât viitorul, problemele au vinovați, nu presupun căutarea de soluții, diversitatea este o problemă, ceea ce e diferit poate fi amenințător sau demn de dispreț, majoritatea dictează întotdeauna, importantă este forța liderului, nu funcționarea instituțiilor, iar negocierea este sinonimă, întotdeauna, cu trădarea.

Acesta este iliberalismul în care se încadrează perfect atacul la persoana Președintelui Iohannis.

În iunie 2017, Președintelui Klaus Iohannis i-a fost decernată distincția „Light Unto the Nations”, cel mai prestigios premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American.

Cu toate acestea, propaganda PSD nu a ezitat să folosească un context pentru a mai lansa un atac fulminant asupra celui care se împotrivește, instituțional și respectând cu sfințenie Constituția României, modelului periculos în care PSD-ALDE înțelege să acopere cu teme iliberale spațiul public.

Din păcate pentru toți cei care au un set de valori racordat cu fermitate la cel european, modelul reprobabil în care se făptuiește astăzi disputa politică, cu referire clară la PSD-ALDE, va continua atâta vreme cât personaje asemenea celor care dau tonul "muzicii" vor fi validate de lipsa sancțiunii care ar trebui să vină din partea elitelor României.

La Bruxelles, asemenea derapaje sunt contabilizate cu maximă rigurozitate, iar aparenta lipsă a replicii nu probează faptul că Europa nu știe ce se întâmplă, de fapt, la București.

Și, deși este limpede că va rămâne doar o discuție în spatele ușilor închise, nu am nici un dubiu că Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, aflat astăzi într-o vizită oficială la București, a întrebat-o pe Viorica Dăncilă despre acuzațiile făcute de imberbul Laufer, cu doar 12 ore înaintea de sosirea lui la București.

Sper, cu sinceritate, că Viorica Dancilă nu a răspuns în linia comunicării de forță a PSD, la întrebarea DE CE?, cu de acum binecunoscutul răspuns: Pentru că putem”, a susținut într-un comunicat de presă Mihai Turcanu, europarlamentar PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.