Singurul Exit Poll din Romania disponibil online, 06.12.2020 21.00. Au mai rămas 1 zile 9 ore 50 minute
 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Europarlamentarul Rareș Bogdan promite că banii europeni vor fi investiți chibzuit

rareș bogdan

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan spune că PPE și-a asumat o „luptă la baionetă” în actualul context tulbure al crizei sanitare și economice. Într-un comentariu remis ȘTIRIPESURSE.RO, liberalul transmite:

„De câteva luni, cuvântul de ordine al oficialilor europeni, fie că sunt comisari, personal tehnic, europarlamentari, experți, asistenți, specialiști IT, angajați ai departamentelor de securitate ai instituțiilor sau ai serviciilor medicale, este legat de VIITOR. A devenit limpede pentru toți că în fața omenirii a fost pusă o oglindă cu precizie de bisturiu și că de deciziile imediate depinde viitorul tuturor. Sunt bucuros că Uniunea Europeană s-a dovedit a fi cea mai puternică voce a omenirii, în această pandemie, și mă bazez pe câteva fapte – situații – atitudini. De pildă, răspunsul la criză. După un șoc care, din fericire, a durat puțin, mobilizarea a fost maximă. Frica n-a acționat ca o neurotoxină asupra creierului european, ci ca un buton de declanșare a unor atitudini de salvare: de la răspunsul imediat la criză, constituirea de instituții care să gestioneze urgențele medicale (infrastructură, materiale sanitare) la identificarea sectoarelor economice cel mai afectate de pandemie, unde se impunea rapid un flux de capital cu valoare de ambulanță.

Sunt și mai bucuros să constat că atitudinea cea mai responsabilă a acestor luni crâncene pentru toți a fost cea a Popularilor Europeni. Am asistat la multe discuții, unele istovitoare prin prisma faptului că trebuiau luate măsuri rapide, și peste tot exploda câte ceva, dar Dumnezeu i-a ajutat pe cei care au decis să pună mai presus cetățeanul, nu politica. Să fim sinceri, dacă nu salvezi omul din fața urgiei, nu mai ai pentru cine să faci politică! Deci în momente cruciale se activează, dacă ai inimă, emoții constructive. De aici, raționamente corecte.

Știu, milioane de oameni au fost nemulțumiți. Era o atitudine explicabilă, pentru că șocul a fost teribil. Dar după ce au făcut un pas în spate și au privit întregul tablou, cetățenii europeni au realizat că nimeni n-a dorit să vină pandemia, iar definiția crizei presupune în primul rând o situație gravă, periculoasă, tulbure, incertă. Pe românește, era de rău. Omenirea, implicit Uniunea Europeană, n-a bănuit o clipă că scenariul cel mai prost, o pandemie, este aproape, prin urmare atât sistemele juridice, cât și infrastructurile din toate domeniile au fost depășite. Dar nu pentru mult timp!

...Și așa s-a născut „Next Generation EU”. Pe scurt: instrumente pentru remedierea consecințelor crizei și redresare, stimularea masivă a investițiilor, consolidarea programelor UE pentru a fructifica învățămintele desprinse din criză, cu accent pe digitalizare și energia verde. De altfel, acestea din urmă sunt elemente cheie în viitorul economiei europene. Iar cel mai mare grup politic din Parlamentul European, PPE, și-a asumat o luptă la baionetă pentru aprovizionarea durabilă cu energie la un cost rezonabil, accesibil atât pentru mediul privat cât și pentru locuințe. Știu, există numeroase îngrijorări în privința pierderii locurilor de muncă în energie. Și nu doar atât: există industrii care se gândesc să migreze în afara UE. Dar avem vești bune, deoarece decidenții EPP au insistat pentru constituirea de fonduri consistente pentru tranziție (inovare, tehnologii ale viitorului, piață unică digitală). Sigur, aici intervine competitivitatea în plan global. Dar este de asemenea o veste bună! Într-o lume cu o concurență acerbă, sectorul IT va fi susținut consistent, pentru a face față acestei competiții crâncene. Este o altă promisiune EPP. De altfel, urgența zero a popularilor europeni este de a folosi eficient resursele financiare ale UE. Niciun euro nu va fi investit în fantezii, iar asta înseamnă responsabilitate.

L-am auzit adesea pe Manfred Weber, lider al Grupului EPP din Parlamentul European, vorbind despre tineri și viitor. L-am auzit vorbind în public, dar și în privat. Spune același lucru, nu este ipocrit: să rezolvăm împreună problemele Europei de azi, pentru a avea o șansă la lumea de mâine! Un tânăr care vorbește cu pasiune despre viitor și are (vă rog să mă credeți) multe argumente convingătoare îmi dă certitudinea că PPE a pus un pariu pentru binele mai multor generații. Și nici nu-i trece prin minte să-l piardă. Pentru PPE, eșecul este un scenariu imposibil”.content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.