Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eurostat anunță HAOSUL: România, Ungaria și Polonia sunt CAMPIOANELE UE la creșterea inflației în luna precedentă

The Romania Journal
EUROSTAT

Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la 0,9% în februarie, stabilă comparativ cu ianuarie, în timp ce în Uniunea Europeană a urcat de la 1,2% la 1,3%, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Polonia, Ungaria şi România, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), conform Agerpres.

Citește și: Noi MĂRTURII despre crimele de la spitalul din Sibiu: Angajații ATI mizau pe internații fără aparținător

Comparativ cu situaţia din ianuarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în zece state membre, a rămas stabilă în trei şi a crescut în 14 ţări membre. În România, rata anuală a inflaţiei a crescut până la 2,5% în februarie, de la 2% în ianuarie. În februarie 2020, rata anuală a inflaţiei în România era de 2,9%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei în UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,6%), Ungaria (3,3%) şi România (2,5%). La polul opus sunt unele state membre UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă: Grecia (minus 1,9%), Slovenia (minus 1,1%), Cipru (minus 0,9%), Luxemburg (minus 0,5%), Irlanda (minus 0,4%), Letonia (minus 0,2%) şi Spania (minus 0,1%).

În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor în februarie l-au avut serviciile, cu majorare de 0,55 puncte procentuale, urmate de preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (plus 0,29 puncte procentuale) şi bunuri industriale (creştere de 0,26 puncte procentuale). În schimb, scăderea preţurilor la energie a şters 0,15 puncte procentuale din avansul inflaţiei.

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a încetinit la 1,2% în februarie, de la 1,4% în ianuarie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări a încetinit la 1,1% în februarie, de la 1,4% în ianuarie.

Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În 11 martie, Banca Centrală Europeană a majorat previziunile referitoare la inflaţie în 2020, după creşterea preţurilor de la începutul anului. Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 1,5%, faţă de un nivel de 1% previzionat anterior, a anunţat preşedintele BCE, Christine Lagarde.

Şi în anii următori inflaţia va fi sub ţinta de 2% urmărită de Banca Centrală Europeană pe termen mediu, iar economia va avea nevoie de câţiva ani pentru a-şi reveni la nivelul de dinaintea pandemiei, apreciază BCE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.